DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Violeta Alexandru este siderată de cazul unei femei, care a primit o pensie mai mică din vina funcționarilor: 'Este inadmisibil!'

Facebook
violeta alexandru

Violeta Alexandru i-a cerut, joi, scuze unei femei din Alba care a primit o pensie mai mică, timp de 16 ani, din cauza unei erori de calcul a funcţionarilor care lucrează la Casa de pensii Alba. Ministrul Muncii a precizat că nu tolerează astfel de greşeli şi a solicitat demisia şefului de serviciu vinovat, relatează News.ro.

Citește și: Moment unic în Europa: Consiliul Europei îndeamnă 'pentru prima oară' ţările 'să introducă istoria romilor şi/sau nomazilor' la școală

„Este inadmisibil ca oameni care muncesc o viaţă întreagă, să fie privaţi de un drept câştigat cinstit, prin muncă, dreptul la pensia cuvenită integral. Pensionată în anul 2002 cu penalitate pentru ieşirea anticipată la pensie, conform legii, doamna A.B, din Alba, avea dreptul la o pensie întreagă, nepenalizată, prin trecerea la pensia de limita de vârstă, încă din luna iulie a anului 2004. Nu pot decât sa mă întreb dacă acei oameni, funcţionari publici din cadrul Casei de Pensii Alba care au greşit în anul 2004, când, odată cu trecerea doamnei la pensie de limita de vârstă, aveau obligaţia legală de a ridica penalizarea pensiei şi de a plăti integral drepturile, au astăzi cea mai mică remuşcare pentru cei 16 ani în care greşeala lor a îngreunat şi mai mult traiul acestei doamne”, a scris Violeta Alexandru, joi, pe Facebook.

Ea a mai spus că „neplata tuturor drepturilor cuvenite retroactiv pentru cei 16 ani de către Casa de Pensii Alba la momentul descoperirii erorii reprezintă o a doua gravă problemă”.

Alexandru a adăugat că este o lipsă de respect să cunoşti eroare făcută şi să nu restitui femeii integral suma pe care i-o datorează statul, pentru toţi aceşti 16 ani.

„Nu voi tolera niciodată aşa ceva! Am sesizat Casa Naţională de Pensii Publice pentru că vreau ca doamnei pensionare să i se acorde toate drepturile cuvenite. Până la ultimul leu, toţi banii datoraţi din 2004. Faţă de suma deja plătită în luna aprilie 2020, astăzi, la sesizarea mea, s-au făcut toate demersurile legale pentru ca doamna să primească integral diferenţa pentru cei 16 ani în care a fost privată de dreptul integral de pensie. Funcţionarii publici care au greşit vor răspunde! Pentru şeful de serviciu vinovat, deşi avea o mustrare scrisă pentru o altă eroare din urmă cu două luni, am cerut demisia!”, a completat ministrul Muncii.

Violeta Alexandru a reiterat scuzele faţă de pensionara din Alba şi i-a promis că va face tot ce poate pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete în România.

„Voi face toate demersurile legale pentru ca situaţii în care, din vina funcţionarilor publici au fost calculate greşit drepturile pensionarilor şi nu s-au achitat retroactiv banii, să nu mai existe. Nu poate exista prescripţie pentru drepturile unui pensionar când funcţionarul a stabilit greşit cât i se cuvine acestuia! Voi lupta să schimb acest lucru pe care-l consider total abuziv!”, a conchis ministrul Muncii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.