Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viorica Dăncilă, bilanț de etapă al Președinției române la Consiliul UE: Cu ce s-a lăudat premierul în fața liderilor din Europa Centrală și de Est

sursa FOTO: Inquam
dancila semneaza

Premierul Viorica Dăncilă a prezentat, miercuri, la reuniunea șefilor de Guvern ai statelor din Europa Centrală și de Est care au aderat la UE după 2004 de la Varșovia, un bilanț de etapă al Președinției române la Consiliul UE, informează Guvernul, într-un comunicat de presă.

Prin urmare șeful Executivului a evidențiat, în cadrul bilanțului prezentat, finalizarea negocierilor într-un număr de 90 de dosare legislative, unele dintre acestea, precum Directiva Gazelor Naturale, Directiva privind drepturile de autor pe piața unică, Regulamentul privind înființarea autorității europene pentru muncă, Pachetul consumatori, Pachetul legislativ privind interoperabilitatea sistemelor informatice ale UE, Regulamentul privind extinderea mandatului Agenției Europene pentru Paza Frontierelor și Garda de Coastă, Pachetul bancar, Pachetul legislativ privind Uniunea Piețelor de Capital sau modificările aduse Regulamentului privind statutul și finanțarea partidelor și fundațiilor politice europene, fiind dosare foarte complexe, conform comunicatului de presă al Guvernului.

Haos în centrul Parisului - 'Vestele galbene' s-au dezlănțuit de 1 mai. Poliția a lansat gaze lacrimogene pentru a stăvili avansul mulțimii

Premierul a arătat că România va fi în continuare un susținător al proiectului european fondat pe convergență, coeziune și solidaritate între statele membre

„Viorica Dăncilă a pledat pentru necesitatea ca toate statele membre UE să beneficieze de un tratament egal, nediscriminatoriu în funcție de mărimea teritoriului sau a amplasării geografice. În acest sens, a subliniat faptul că România îndeplinește criteriile tehnice necesare aderării la Spațiul Schengen și a cerut ca o decizie politică să fie luată cu privire la această temă. Premierul Dăncilă a insistat, de asemenea, asupra importanței politicii agricole comune și a convergenței plăților directe”, potrivit sursei citate.

Totodată, premierul Dăncilă a evidențiat efectele benefice ale extinderii UE și a arătat că aceasta rămâne cea mai bună modalitate de a demonstra puterea transformatoare a Uniunii.

Nu în ultimul rând, șeful Executivului a reafirmat sprijinul României pentru statele candidate și aspiranții la aderare din Balcanii de Vest, promovând principiul extinderii în baza propriilor merite.

La Conferința de miercuri au mai fost prezenți șefii Guvernelor și înalți reprezentanți ai acestora din Republica Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia, Cipru, Republica Croația, Republica Estonia, Republica Lituania, Letonia, Malta, Slovenia, Ungaria, precum și vicepreședintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen.

Premierul Viorica Dăncilă se află, miercuri și joi în Polonia. Ea va participa și la Marșul Internațional al Vieții, fiind însoțită de ambasadorul israelian David Saranha și de Tova Ben Nun-Cherbis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.