Viorica Dăncilă le-a transmis miniştrilor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor ca până vineri să găsească soluţii pentru problemele salariale din spitale

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 18-04-2018

Actualizat: 18-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Viorica Dăncilă le-a cerut miniştrilor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, ca până la finalul acestei săptămâni să găsească soluţii pentru problemele salariale din domeniul sănătăţii. "Vreau să rog pe doamna ministru al Sănătăţii, doamna ministru al Muncii, domnul ministru al Finanţelor publice să identifice până la sfârşitul acestei săptămâni problemele care apar în sistemul de sănătate, să găsim soluţii, iar luni să cheme managerii spitalelor în care avem probleme pentru a avea o discuţie cu dumnealor şi a identifica soluţiile corespunzătoare, astfel încât acest subiect să poată fi închis", a declarat Dăncilă.

Citește și: Șoferii sunt loviți în plin: Ce proiect controversat li se pregătește-Aceste mașini vor fi interzise

În ultima perioadă, angajaţii mai multot spitale din Capitală, dar şi din alte oraşe au protestat faţă de reducerea sporurilor, ca urmare a legii salarizării unitare şi a noului regulement al sporururilor. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, întrebat despre nemulţumirile privind scăderea unor salarii din sănătate, că "se vede că nu există o gândire unitară la nivel de guvern". "Aceste chestiuni trebuie rezolvate de către Guvern, nu pot fi aruncate în curtea nimănui. Legislatia este aşa cum este si apare instabilitate, neclaritate şi toate acestea duc la mişcări ssociale care nu îmbunătăesc absolut deloc climatul social", a adăugat Iohannis. În acest context, Iohannis a spus că PSD "a făcut un hobby din a schimba tot ce funcţionează în România", conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri