Viorica Dăncilă le spune pas liberalilor: A anunțat că nu le poate răspunde la întrebări

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 28-11-2018

Actualizat: 28-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri Biroul permanent al Camerei Deputaţilor că nu poate să fie prezentă în plen, la "Ora prim-ministrului" în săptămâna 3 - 7 decembrie deoarece are în program participarea la reuniuni la Bruxelles şi Zagreb.

"Menţionez că programul pentru perioada următoare a fost confirmat, participând, astfel, la următoarele activităţi externe: 3 decembrie - Summitul şefilor de guvern al Iniţiativei Central-Europene, la Zagreb; 4 decembrie - conferinţa organizată de Institutul Aspen "Cores and Peripheries în Europe? A Europe Next Project", la Bruxelles; 5 decembrie - reuniunea comună a Guvernului României şi Colegiul Comisarilor, Comisia Europeană, Parlamentul European, la Bruxelles", precizează Dăncilă în scrisoarea adresată Biroului permanent.

Citește și: SURSE Toți salariații din România sunt vizați! Ce se întâmplă cu creșterea salarială pregătită de Olguța Vasilescu

Grupul parlamentar liberal a solicitat ca premierul Viorica Dăncilă să fie invitată în plen la "Ora prim-ministrului" din săptămâna 3 - 7 decembrie. Dezbaterea avea tema: "Angajamentul Guvernului Dăncilă privind respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi ale reprezentanţilor instituţiilor UE referitoare la modificările legilor Justiţiei, ale Codului penal şi ale Codului de procedură civilă".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri