Virgil Popescu a cerut redeschiderea apelului pentru microgranturi pentru IMM-uri cu includerea firmelor înfiinţate în 2019

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 28-10-2020

Actualizat: 29-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Guvernul Romaniei

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, i-a solicitat premierului, miercuri, în şedinţa de guvern, redeschiderea apelului la schema 1 pentru IMM-uri, privind acordarea de microgranturi pentru IMM-uri, prin includerea în rândul apelanţilor eligibili şi a companiilor care s-au înfiinţat în cursul anului 2019 şi "ar avea, estimativ, un venit mediu anual de 5.000 de euro".

"V-aş mai face o propunere şi la schema 1, domnule prim-ministru, este vorba de acel plafon de 5.000 de euro, acolo a rămas subscris. Cred că ar fi bine dacă am lua în calcul inclusiv companiile care s-au înfiinţat în cursul anului 2019 şi ar avea, estimativ, un venit mediu anual de 5.000 de euro", a declarat Virgil Popescu, scrie agerpres.ro.

Citește și: Traian Berbeceanu: ‘Evenimentul de la Patriarhie a fost deosebit, în cele 3 zile au fost zeci de mii de oameni, cred că organizarea a fost una de excepție’ .

Premierul a precizat că acest lucru ar însemna redeschiderea apelului pentru această schemă de finanţare.

"Da, să redeschidem apelul, avem resurse, la schema 1 au mai rămas resurse", a explicat Popescu.

Citește și: Codrin Ștefănescu: ‘Liviu o duce prost cu sănătatea, are probleme mari cu coloana’

În concluzie, şeful Executivului şi-a dat acordul pentru propunerea formulată de ministru.

"În regulă, puteţi veni, dar numai pentru cei care s-au înfiinţat în 2019 şi care nu aveau cum să genereze o cifră de afaceri de 5.000 de euro. Bine, aştept modificarea de act normativ ", a spus Orban.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri