Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viziere pentru personalul medical DONATE de Avon România şi Amma Print

www.elforum.info
Viziere

Avon România, împreună cu tipografia Amma Print, donează 5.000 de viziere pentru personalul medical din spitale, în lupta împotriva COVID-19, potrivit unui comunicat remis miercuri Agerpres.

"Avon a oferit finanţarea necesară pentru vizierele produse de tipografie. Vizierele se distribuie zilele acestea către următoarele spitale: Spitalul Clinic Colentina, Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş, Spitalul Clinic Colţea, Spitalul Clinic de Urgenţă 'Sf. Ioan' Bucureşti şi Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Dr. Carol Davila Bucureşti, clinica Fundaţiei Regina Maria din Bucureşti, Spitalul Municipal din Roşiori de Vede şi Spitalul General Căi Ferate Drobeta Turnu Severin", se menţionează în comunicat.

Totodată, compania Avon donează suma de 10.000 de euro către Hospice Casa Speranţei, pentru a-i ajuta să îşi desfăşoare în continuare serviciile de îngrijire a persoanelor care se confruntă cu problemele unor boli incurabile.

Avon România s-a alăturat eforturilor de limitare a răspândirii COVID-19 prin diferite iniţiative, respectiv donaţii de produse de igienă personală: 1,7 tone de săpunuri lichide şi geluri de duş au fost donate pentru centrele de carantină din Bucureşti, prin intermediul campaniei iniţiate de Fundaţia Preţuieşte Viaţa, fondată de Andreea Marin.

Citește și: Curs BNR, 7 aprilie 2020. Creștere de ultim moment a euro! A trecut pragul de 4,83 de lei

De asemenea, compania a făcut donaţii în bani pentru echipamente de protecţie, iar 1% din valoarea încasărilor din întreaga colecţie de parfumuri Today Tomorrow Always, cea mai populară din portofoliul AVON, va merge tot către achiziţia de echipament pentru medici.

În ceea ce priveşte sprijinul pentru victimele violenţei domestice, Fundaţia Avon a donat 1 milion de dolari la nivel global pentru această cauză, iar o parte din aceste fonduri vor ajunge şi în România şi vor veni în ajutorul asociaţiilor care, prin linii de asistenţă dedicate sau adăposturi, oferă în această perioadă sprijin victimelor abuzurilor domestice. Reprezentanţii Avon estimează că numărul victimelor violenţei domestice va creşte, pe fondul izolării la domiciliu.

Avon este prezent de 22 de ani pe piaţa din România, reuşind în acelaşi timp să pună bazele uneia dintre cele mai mari comunităţi de femei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.