Zeci de mii de lei amendă pentru un proprietar cu aproape 200 de animale ținute în condiții improprii

Autor: Liana Ganea

Publicat: 04-03-2026 17:43

Article thumbnail

Sursă foto: epitesti.ro

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Prahova au aplicat, în ultimele luni, amenzi în valoare totală de peste 25.000 lei unui bărbat din Comarnic ce deţine circa 200 de animale, între care zeci de bivoli, care nu sunt îngrijite necorespunzător şi sunt lăsate nesupravegheate.

Potrivit datelor comunicate, miercuri, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, în cadrul activităţilor desfăşurate recent care au vizat situaţia animalelor deţinute de persoana în cauză, a fost solicitat sprijinul reprezentanţilor Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova, care au efectuat verificări de specialitate, conform competenţelor legale, pentru evaluarea condiţiilor de deţinere şi a stării de sănătate a animalelor.

"Anterior, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au efectuat verificări la proprietarul animalelor, ocazie cu care au fost constatate aspecte privind condiţiile de întreţinere a acestora şi au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale: două sancţiuni conform Legii nr. 205/2004 pentru îngrijirea necorespunzătoare a animalelor şi o sancţiune conform Legii nr. 61/1991 pentru lăsarea acestora nesupravegheate, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 24.500 lei", arată IJP Prahova.

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că persoana în cauză deţine circa 200 de animale - vaci, cai şi bivoli, iar cele trei amenzi au fost aplicate în decembrie şi ianuarie.

De asemenea, la data de 3 octombrie 2025, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Comarnic au fost sesizaţi de un cetăţean cu privire la lăsarea nesupravegheată a mai multor animale, ocazie cu care, în urma verificărilor efectuate, a fost aplicată o sancţiune contravenţională conform art. 2 pct. 17 din Legea nr. 61/1991 privind încălcarea normelor de convieţuire socială.

Totodată, în cursul lunilor februarie şi martie 2026, poliţiştii au fost sesizaţi din nou cu privire la aspecte similare, fiind constatate fapte de natură contravenţională, iar deţinătorul animalelor a fost sancţionat conform legislaţiei în vigoare.

Sursele judiciare au arătat că cele trei sancţiuni au fost în valoare totală de 1.500 de lei.

"În prezent, verificările continuă, poliţiştii acţionând în cooperare cu instituţiile competente pentru clarificarea completă a situaţiei de fapt şi aplicarea măsurilor legale care se impun. În situaţia în care, pe parcursul cercetărilor, vor fi identificate elemente care să întrunească condiţiile constitutive ale unei infracţiuni, vor fi dispuse, cu promptitudine, măsurile procedurale prevăzute de lege", a mai precizat IJP Prahova.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri