Vizita de stat pe care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a început-o joi la Berlin nu reprezintă o normalizare a relaţiilor tensionate dintre cele două ţări, a indicat preşedintele german Frank Walter Steinmeier, transmite dpa preluată de Agerpres.
"Această vizită nu este expresia normalizării", a spus Steinmeier, pentru a adăuga: "Suntem departe de aceasta, dar ar putea fi un început".
Preşedintele german a făcut apel totodată la măsuri vizibile în favoarea drepturilor politice în Turcia. "Nu putem accepta presiunile asupra media, asupra sistemului judiciar şi a sindicatelor şi nu le vom accepta", a subliniat Frank Walter Steinmeier.
"Primul obiectiv al acestei vizite este de a pune definitiv capăt perioadei (de tensiuni) pe care relaţiile noastre bilaterale a traversat-o în ultimii ani", a spus duminică Erdogan înainte de a pleca spre SUA, de unde a sosit joi la orele prânzului la Berlin.
În această primă vizită de stat în Germania de la alegerea sa ca preşedinte în 2014, Erdogan urmează să fie primit de cancelarul Angela Merkel, dar şi de preşedintele Steinmeier. El va inaugura apoi sâmbătă Moscheea din Koln, finanţată de o organizaţie turcă.
Vizita lui Erdogan la Berlin nu reprezintă o normalizare a relaţiilor turco-germane, avertizează președintele Germaniei
București
9°C
Articole Similare

402
Donald Trump s-a enervat și a demis din funcție procurorul general al SUA: Reproșuri dure la adresa lui Pam Bondi
402

40
Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze
40

1.337
Stingerea se dă la ora 21. Țara în care magazinele se închid mai devreme pentru a face față costurilor crescute ale energiei
1.337

1.462
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
1.462

1.824
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.824

2.762
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.762

705
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
705

4.173
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.173

86
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
86

2.004
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
2.004

117
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
117

185
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
185

125
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
125
















Comentează