Vizita de două zile a consilierului pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, marchează sfârşitul epocii de parteneriat strategic între Rusia şi SUA, al cărui loc va fi luat de un nou model de relaţii: descurajarea strategică reciprocă, comentează în ediţia sa de miercuri cotidianul Kommersant, citând o serie de experţi ruşi, conform Agerpres.
Vizita lui Bolton, a doua în şase luni în capitala rusă, a avut o agendă fundamental nouă. De data aceasta, el a sosit la Moscova pentru a negocia noile reguli ale jocului în relaţiile ruso-americane în contextul ultimelor declaraţii ale lui Donald Trump privind retragerea SUA din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) din 1987, care interzice utilizarea unei serii întregi de rachete cu rază de acţiune variind între 500 şi 5.000 de km.
Pentru a descrie situaţia actuală din relaţiile ruso-americane, Vladimir Putin a evocat marţi seara vulturul de pe stema SUA. 'Din câte îmi amintesc, pe stema Statelor Unite este înfăţişat un vultur, care ţine în gheare pe de o parte 13 săgeţi, iar de cealaltă parte o ramură de măslin - ca semn al politicii paşnice - cu 13 măsline. Întrebare: vulturul vostru a mâncat deja toate măslinele şi au rămas doar săgeţile?', s-a adresat lui Bolton pe un ton ironic Vladimir Putin la întâlnirea de la Kremlin.
În replică, John Bolton a spus că 'ramura de măslin se află în gheara dreaptă a vulturului', ceea ce 'demonstrează priorităţile sale'. Cu toate acestea, el a recunoscut că a venit la Moscova 'fără ramura de măslin'. 'Aşa m-am şi gândit', a concluzionat ironic Putin, citat de Kommersant.
Chiar dacă tonul echilibrat a prevalat de ambele părţi de-a lungul întregii vizite axată pe viitorul Tratatului INF, consilierul pentru securitate al Casei Albe nu s-a eschivat să declare răspicat la conferinţa de presă de marţi seara, în finalul deplasării sale la Moscova, că numai SUA au respectat tratatul, iar documentul în sine este depăşit, potrivit newsru.com.
'Să ne uităm mai întâi la situaţia reală. Tratatul a fost încălcat, el este depăşit şi nu cuprinde în mod absolut toate părţile interesate', a declarat Bolton la conferinţa de presă susţinută la sediul Interfax.
În opinia sa, nu retragerea SUA din INF reprezintă o ameninţare, ci prezenţa rachetelor ruseşti pe teritoriul european. Începând cu 2008, Rusia a testat rachete terestre de croazieră, încercând să ascundă acest fapt şi încălcând tratatul.
'De fapt, rachete balistice ruseşti sunt deja în Europa. Nu retragerea SUA din INF reprezintă o ameninţare, ci prezenţa rachetelor ruseşti pe teritoriul european', a insistat oficialul american, fără să precizeze dacă este vorba de partea europeană Federaţiei Ruse sau de o altă zonă geografică.
În aceeaşi ordine de idei, el a spus că INF nu ia în considerare noua realitate strategică, care impune 'noi necesităţi, noi cerinţe, care nu fac parte din prevederile tratatului existent'.
Cu toate acestea, SUA sunt departe de decizia de a instala noi rachete în Europa în legătură cu intenţia lor de a se retrage din tratat, a mai spus el.
Totodată, Bolton s-a declarat convins că retragerea SUA din Tratatul INF nu va distruge stabilitatea globală, aşa cum nu a distrus-o nici după ieşirea din Tratatul ABM în 2001 pentru a implementa sistemul de apărare antirachetă. ' S-a spus atunci că Tratatul ABM reprezintă 'piatra de temelie" a stabilităţii în Europa şi în întreaga lume' şi că retragerea SUA o va nărui, dar aceasta nu s-a întâmplat, a afirmat oficialul american, adăugând că acelaşi lucru este valabil şi pentru INF.
Pe lângă faptul că încearcă să obţină, din nou, superioritate militară, intenţia SUA de a abandona INF are un subtext politic, consideră expertul rus Vladimir Vasiliev, cercetător principal la Institutul pentru SUA şi Canada de pe lângă Academia de Ştiinţe de la Moscova, citat de Kommersant.
'Prin revocarea INF, care a fost parte a temeliei vechiului parteneriat, SUA trec Rusia în categoria ţărilor nelegitime din punct de vedere politic, precum Coreea de Nord', a declarat Vasiliev. 'Aşa cum a fost în 1990-1991, când URSS s-a destrămat: America încearcă să trimită astăzi un semnal clar Moscovei: prezentaţi actul de predare necondiţionată pentru că suntem oricum mai puternici', a apreciat expertul citat, referindu-se la ultima declaraţie a lui Trump că SUA îşi vor spori arsenalul nuclear până când celorlalţi le 'va veni mintea la cap'.
Întrucât ştiu că din punctul de vedere al armelor convenţionale au un avantaj multiplu faţă de Rusia, SUA încearcă să realizeze o schimbare a balanţei puterii, apreciază la rândul său Fiodor Voitolovski de la IMEMO (Institute of World Economy and International Relations) din Moscova.
Sub preşedinţia lui Trump, 'relaţiile ruso-americane trec de la parteneriatul strategic la noul model de descurajare reciprocă', susţine el, adăugând că 'acest model va include atât paşi simetrici, cât şi asimetrici', conform Kommersant.
Vizita lui John Bolton la Moscova marchează schimbarea modelului relației SUA - Rusia
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Donald Trump se poziționează de partea lui Zelenski. Ce plan pun la cale cei doi pentru a destabiliza Rusia
0

0
Vladimir Putin este gata să susțină propunerea lui Donald Trump privind Gaza
0

778
Schimbare de ton față de Rusia? Ungaria semnează cel mai mare acord din istorie pentru achiziționarea de gaze naturale de la compania franceză Engie
778

1.804
VIDEO Putin îi răspunde dur lui Trump: 'Dacă noi suntem un 'tigru de hârtie', atunci ce este NATO în sine?'
1.804

7.019
Vladimir Putin s-a enervat, după gestul lui Nicușor Dan: Sare în apărarea lui Călin Georgescu și critică direct România
7.019

58
Premierul Keir Starmer promite că va face tot posibilul pentru ca Marea Britanie să învingă antisemitismul
58

57
Preşedinta Mexicului cere Israelului repatrierea imediată a șase mexicani membri ai flotilei pentru Gaza
57

1.820
Tensiuni uriașe în interiorul UE: Cancelarul Germaniei îl mustră pe Viktor Orban pentru blocarea sprijinului acordat Ucrainei
1.820

27
Kazahstanul se așteaptă să livreze Germaniei 1,7 milioane de tone de petrol până la finalul anului 2025
27

3.640
VIDEO Vladimir Putin face o dezvăluire care putea să schimbe total istoria: URSS a cerut să intre în NATO
3.640

710
Deși se înarmează, România se împiedică pe drumurile stricate. Țara nu are infrastructura necesară pentru a susține greutatea tancurilor
710

1.580
Putin vrea restabilirea relațiilor cu SUA: liderul rus laudă abordările administrației Trump 'directe și care nu sunt ipocrite'
1.580

2.466
Munca fără pauză: Programul '996' din China se extinde și în Europa. Companiile cer angajaților să muncească 70 de ore pe săptămână
2.466
Comentează