Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vizitarea Panteonului din Roma nu mai fi gratuită. Cât va costa un bilet

Twitter
templul roman beton

Vizitarea Panteonului din Roma nu mai fi gratuită. Cât va costa un bilet.

Vizitatorii Panteonului din Roma, unul dintre cel mai bine conservate monumente din lumea antică, vor trebui să achite, începând de luni, o taxă de intrare de 5 euro, a anunţat Ministerul Turismului din Italia, transmite vineri Reuters, conform Agerpres.

Vasta clădire cilindrică - fost templu închinat "tuturor zeilor", în prezent biserică activă - al cărei perete exterior nedeteriorat susţine o cupolă de 43,3 metri înălţime, atrage anual milioane de vizitatori, fiind una dintre cele mai importante atracţii turistice din Italia.

Îndelung amânată, introducerea taxei de intrare se încadrează într-un demers de creştere a profitului prin exploatarea bunurilor culturale ale Italiei, Ministerul Turismului urmând să primească 70% din venituri. Banii vor fi folosiţi pentru curăţenie şi mentenanţă. Restul sumei va ajunge la dieceza din Roma.

Intrarea va fi liberă pentru credincioşi în timpul slujbelor religioase.

Forma actuală a Panteonului şi zidurile sale cu o grosime de şase metri datează din prima parte a domniei împăratului Hadrian, care a ajuns la putere în anul 117 e.n. Acesta este cel mai mare dom nearmat din lume şi dispune de un "oculus", o deschidere circulară în centrul cupolei, fără acoperiş.

Clădirea a supravieţuit atacurilor barbarilor asupra Romei şi a fost transformată în biserică creştină în anul 609.

"Ca să fie aici încă 2.000 (de ani) au nevoie de nişte bani", a declarat vineri turistul german Karsten Kohler, aflat la coadă pentru a intra în posesia unuia dintre ultimele bilete gratuite.

Grija pentru artă şi arhitectură reprezintă de mult timp o provocare pentru un stat responsabil de mai multe situri incluse în patrimoniul mondial UNESCO decât oricare altă ţară şi care se confruntă cu probleme persistente legate de birocraţie şi de finanţarea publică redusă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.