Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vlad Chiricheş, despre meciul cu Spania: 'Sper ca suporterii să ne împingă de la spate, să ne ajute să facem un joc bun'

Getty Images
Vlad Chiricheș Napoli

Vlad Chiricheş a declarat, miercuri, că la meciul cu Spania forţele se pot “egaliza” dacă naţionala României va reuşi să se ridice la cel mai înalt nivel al său. Chiricheş a precizat că speră ca fanii să îi “împingă de la spate” pe tricolori, potrivit news.ro.

“Sunt foarte fericit, pentru că am trecut prin momente mai grele în ultimul an şi nu am reuşit să vin, dar sunt bine acum, sunt sănătos, mă simt bine fizic şi sunt fericit că sunt din nou între băieţi. Eram ok şi înaintea transferului la Sassuolo, dar asta îmi dă mai multă încredere, calităţile mele sunt recunoscute şi de alţii. Sunt fericit şi pentru transfer. Întâlnim cea mai bună echipă a grupei, cu jucători de mare calitate. Ştim că au posesie bună, trebuie să avem o atitudine bună, să reuşim să ne ridicăm la cel mai înalt nivel al nostru şi cred că putem să egalizăm puţin forţele. Sper ca toţi cei 55.000 de suporteri să ne împingă de la spate, să ne ajute să facem un joc bun, să ne dea putere pentru a face un joc bun şi a ieşi cu un rezultat bun. Şi sper să ne obişnuim şi la European să ne simţim la fel”, a spus Vlad Chiricheş.

Citește și: Acuzații grave! Trafic de cocaină cu permisiunea SIE

Dintre adversari, Chiricheş l-a menţionat pe Fabian Ruiz (Napoli). "Spania este o echipă puternică, cred că tot ce vine de acolo e puternic, orice jucător care evoluează în naţionala Spaniei e puternic, dar îl cunosc foarte bine pe Fabian Ruiz şi este un jucător extraordinar".

Chiricheş a mai spus că îi pare rău că Săpunaru s-a retras din naţională: “Îmi pare rău pentru decizia lui Cristi Săpunaru. Îi doresc tot binele din lume în tot ceea ce face în continuare. Dar vine o generaţie nouă din urmă şi sunt sigur că pot să facă faţă la echipa naţională”.

Partida România - Spania se va disputa joi, de la ora 21.45, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa F a preliminariilor Euro-2020.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.