Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, poate fi arestat după ce a rămas fără imunitate parlamentară. 79 de deputați moldoveni au votat pentru ridicarea imunității fostului premier.
Procurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, a cerut ridicarea imunității fostului premier moldovean Vlad Filat.
Comisia juridică pentru numiri şi imunităţi s-a întrunit în şedinţă pentru a elabora proiectul de hotărâre privind ridicarea imunităţii parlamentare a liderului PLDM, Vlad Filat, în vederea reţinerii şi arestării ulterioare. Proiectul a fost supus la vot în Parlament, notează Publika.md.
„Avem probe concludente în fraudele de la BEM, au fost audiaţi martori, există depoziţii confirmate, vreau să vă pătrundeţi de importanţa momentului. Este o crimă deosebit de gravă şi ar putea avea loc influenţarea martorilor, distrugerea de noi probe”, a declarat Corneliu Gurin în Parlament.
Potrivit rechizitoriului pregătit de procurori, declaraţiile martorilor indică limpede implicarea lui Vlad Filat, în perioada în care a fost prim-ministru (2010-2013) în fraudarea banilor de la Banca de Economii din Moldova (BEM). De asemenea, Filat este acuzat pentru că ar fi pretins bunuri și servicii de peste 190 de milioane de dolar de la Ilan Șhor, pentru a organiza numirea acestuia în funcția de consul onorific în Federația Rusă.
„Eu m-am pregătit pentru un asemnea scenariu. Mai ales că se vorbește cum se pregătește Usatîi în fața Parlamentului, dar și demersul lui Gurin. Acest show a fost mult prea scump și gândit mult. Mai bine se venea cu o manieră profesionistă. (...) Pe parcursul activității mele am făcut multe greșeli. Îmi asum toată responsabilitatea politică, dar vreau să vă spun că tot sistemul din Moldova este controlat de o singură persoană. Este vorba despre Vladimir Plahotniuc. Ilan Șhor a făcut mărturii false doar pentru a fugi de responsabilitate.”, a declarat Vlad Filat.
Comentează