Vlad Voiculescu a adus la DNA documente și îi acuză pe Iohannis, Gheorghiță, Baciu: 'N-am venit cu mâna goală'

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 08-12-2023

Actualizat: 08-12-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Antena 3 captură foto

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu (USR), s-a prezentat, vineri, la sediul DNA, unde procurorii îl vor anunţa că a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19, în care prejudiciul ar fi de peste 1 miliard de euro. Dosarul vaccinurilor îi vizează şi pe fostul premier Florin Cîţu şi fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă.

„N-am venit cu mana goală”, a spus Voiculescu, care a adus cu el mai multe documente și le-a prezentat în fața camerelor.

Unul dintre documente, un grafic cu numărul dozelor de vaccin achiziționate de statele membre europene, grafic care arată că în anul 2021 „Romania e sub media UE”, în privința dozelor de vaccin comandate. „Polonia e singura țară mare din UE care a contractat mai puține doze decat Romania”, a completat fostul ministru.

Vlad Voiculescu a prezentat apoi raportul de vaccinare al CNCAV și a deschis prima pagină. „Recunoașteți personajul?”, a zis acesta, arătând spre poza președintelui Klaus Iohannis.

„Pe a doua pagină, dl Ciucă”, a continuat Voiculescu, răsfoind raportul în fața jurnaliștilor, „pe a treia pagina Dl Gheorghiță, dl Baciu”. „Ați văzut cumva vreun ministru USR? Asta am vrut să zic”, a completat el. Fostul ministru a menționat că cei care apar în raport și care ieșeau periodic să prezinte bilanțurile vaccinărilor „aceia au luat deciziile” referitoare la achiziția anchetată acum de DNA.

„Niciodată nu am semnat vreun contract ”, a indicat Vlad Voiculescu.

Fostul ministru a precizat că Florin Cîțu nu lua nicio decizie importantă fără acordul lui Klaus Iohannis și se gândește, dacă va continua acest dosar penal, să-l cheme pe șeful statului să dea explicații:

„Dacă acest proces va continua, îl voi invita să vorbească. Îl voi invita să spună ce decizii a luat sau ce consideră domnul procuror. Eu vă spun că nicio decizie importantă nu era luată de domnul Cîţu fără domnul preşedinte", a adăugat Vlad Voiculescu.

Pe ce își bazează DNA ancheta

Potrivit DNA, la data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către CE a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre, menţionează DNA.

Anchetatorii susţin că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de cinci zile de la notificare, o clauză de "opt-out", astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

"În prezenta cauză, în contextul menţionat, sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie - mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer şi Moderna), în condiţiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane", explică procurorii.

Conform DNA, deşi dozele de vaccin contractate anterior datei de 1 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane faţă de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacţionat şi ordonanţat la plată achiziţia în plus a cantităţii de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului.

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri