Vladimir Putin a decis: Cât costă viața fiecăruia dintre pasagerii morți în tragedia aviatică de pe cel mai mare aeroport din Rusia

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 07-05-2019

Actualizat: 07-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: RT Twitter

Familiile pasagerilor care au murit duminică în accidentul unui avion de linie pe aeroportul Şeremetievo din Moscova vor primi fiecare câte 9 milioane de ruble (135.000 de dolari), a anunţat marţi Ministerul Transporturilor din Rusia, relatează dpa.

Mai mult de jumătate din sumă, 5 milioane de ruble pentru fiecare plată, va reprezenta contribuţia liniei aeriene Aeroflot, a precizat ministrul transporturilor, Evgheni Dietrich, informează agerpres.ro.

Citește și: Sorina Pintea, despre vaccinare! ‘Aşteptăm finalizarea acestor discuţii privind obligativitatea vaccinării şi aprobarea Legii vaccinării’

Patruzeci şi una de persoane au murit după ce avionul rusesc a luat foc duminică, în timpul unei aterizări de urgenţă pe aeroportul Şeremetievo.

Avionul, care se îndrepta spre oraşul Murmansk din nordul ţării, a fost forţat să revină la Moscova din cauza unei probleme tehnice şi motorul a luat foc la aterizare, a precizat Aeroflot într-un comunicat.

Citește și: Șoc total! Un cunoscut om de afaceri a fost reținut, după ce și-ar fi omorât bunica .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri