Vladimir Putin, decizie radicală: l-a schimbat pe șeful logisticii militare a operațiunii din Ucraina

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 30-04-2023

Actualizat: 30-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: alarabiya.net

Armata rusă anunţă duminică numirea unui nou şef al logisticii militare, generalul Aleksei Kuzmenkov, în locul generalului Mihail Mizinţev, în contextul în care Kievul anunţă că şi-a încheiat pregătirile unei contraofensive în Războiul rus din Ucraina, relatează AFP.

”Generalul Aleksei Kuzmenkov a fost numit viceministru rus al Apărării, însărcinat cu reaprovizionarea cu material şi tehnică a Forţelor armate ruse”, anunţă într-un comunicat armata.

Kuzmenkov a fost până în prezent adjunctul directorului Gărzii Naţionale ruse (Rosgvardia), un post pe care-l ocupă din 2019, precizează armata.

Ultima dată, șeful militar a fost schimbat în septembrie

Aleksei Kuzmenkov îl înlocuieşte în funcţie pe Mihail Mizinţev, care a fost numit în acest post în septembrie.

Fostul comandant al Centrului de Control al Apărării Naţionale ruse, Mizinţev - supranumit de către presa occidentală ”Măcelarul de la Mariupol” - este vizat de sancţiuni care i-au fost impuse de către Occident din cauza rolului pe care l-a jucat în asedierea Mariupolului, un oraş portuar situat în sud-estul Ucrainei, vestat a de bombardamente.

Cu toate acestea, nu s-a făcut niciun anunţ oficial al destituirii sale, nici de către armata rusă şi nici în presa rusă de stat.

Logistica rusă s-a dovedit adesea deficitară de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, lansată la 24 februarie 2022.

Ea a fost pusă la încercare de decizia preşedintelui rus Vadimir Putin de mobilizare a câtorva sute de mii de rezervişti, în septembrie, într-o încercare de a răsturna înfrângeri ale armatei ruse în faţa forţelor ucrainene, înarmată de către Occident.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri