DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vladimir Putin, despre criticile lui Elton John la adresa sa: 'Îl respect mult, este un muzician genial, dar cred că greşeşte'

elton john

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, sâmbătă, că Elton John este „un muzician genial”, dar greşeşte atunci când îl acuză de ipocrizie, relatează Reuters, potrivit news.ro.

“Îl respect mult, este un muzician genial, ne place tuturor muzica lui, dar cred că greşeşte”, a spus Putin la Osaka, răspunzând unei întrebări despre criticile lui Elton John la adresa sa.

Vladimir Putin a precizat că autorităţile din Rusia au o atitudine “relaxată şi lipsită de prejudecăţi” faţă de comunitatea LGBT, însă deciziile legate de identitatea sexuală pot fi luate doar de adulţi, astfel că minorii trebuie lăsaţi în pace.

Legislaţia din Rusia interzice “propaganda homosexualităţii în rândul minorilor”.

Putin a mai afirmat că nu neagă atractivitatea valorilor liberale în general, dar în interviul menţionat de Elton John s-a referit la situaţii în care acestea au afectat stilul de viaţă tradiţional.

Într-un mesaj postat vineri seară pe Facebook, Elton John s-a declarat profund deranjat de faptul că Vladimir Putin a afirmat într-un interviu că valorile liberale sunt “învechite”.

“Dragă domnule Preşedinte Putin,

Am fost profund deranjat când am citit interviul dumneavoastră recent din Financial Times. Categoric nu sunt de acord cu ideea că a urma politici care să îmbrăţişeze diversitatea multiculturală şi sexuală este ceva învechit în societăţile noastre.

Citește și: Premierul britanic Theresa May cere transparență în ancheta privind asasinarea lui Jamal Khashoggi

Consider că există duplicitate în afirmaţia dumneavoastră că aţi vrea ca oamenii din comunitatea LGBT ‘să fie fericiţi’ şi că ‘nu avem o problemă cu asta’. Şi totuşi, distribuitorii ruşi au ales să cenzureze din plin filmul meu ‘Rocketman’, înlăturând toate referirile la faptul că mi-am găsit adevărata fericire prin relaţia mea de 25 de ani cu David şi creşterea celor doi frumoşi fii ai mei. Simt că asta este ipocrizie.

Sunt mândru că trăiesc într-o parte a lumii unde guvernele au evoluat şi recunosc dreptul universal de a iubi pe oricine dorim. Şi sunt cu adevărat recunoscător de progresul politicilor guvernamentale, care a permis şi susţinut legal căsătoria mea cu David. Asta ne-a adus o linişte extraordinară şi fericire.

Cu respect,

Elton John”, este textul unui mesaj postat de starul britanic pe Facebook şi adresat direct lui Putin.

Potrivit Reuters, Vladimir Putin a declarat, într-un interviu pentru Financial Times, că Angela Merkel a greşit adoptând o politică liberal în ceea ce priveşte imigraţia. “Liberalismul presupune că nu trebuie făcut nimic. Miganţii pot ucide, jefui şi viola fără să fie pedepsiţi, pentru că că dreptul, ca migranţi, de a fi protejaţi. Ce fel de drepturi sunt acestea? Fiecare delict trebuie pedepsit”, a spus Putin. “Astfel, gândirea liberală a devenit învechită. Este în conflict cu interesele majorităţii copleşitoare a populaţiei”, a adăugat el.

Preşedintele rus a afirmat că nu este homofob, însă i se pare excesivă disponibilitatea ţărilor occidentale de a accepta homosexualitatea. “Valorile tradiţionale sunt mai stabile şi mai importante pentru milioane de oameni decât această gândire liberală care, după părerea mea, este pe cale de dispariţie”, a mai spus Putin pentru Financial Times.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.