Vladimir Putin, gest de răzbunare la adresa americanilor

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 13-03-2015

Actualizat: 13-03-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, face un nou gest de răzbunare la adresa americanilor, în contextul relaţiile tensionate dintre Rusia şi SUA, care seamănă cu începutul unui nou război rece.

Putin a renunţat la serviciile companiile de relaţii publice Ketchum, parte din grupul Omnicom (OMC), după 9 ani în care americanii au lucrat pentru guvernul rus.

"Am decis să nu reînnoim contractul din cauza istoriei anti-Rusia, a războiului informaţional care are loc", a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitry Peskov, citat de CNN Money.

Reprezentanţii companiei Ketchum au declarat că nu vor mai reprezenta Rusia în SUA şi în Europa, dar îşi vor păstra un birou la Moscova. Aceştia au refuzat să facă alte comentarii.

Colaborarea guvernului rus cu firma americană a început în 2006, înainte summitului  G8 de la Sankt Petersburg, pentru a ajuta Kremlinul să se promoveze în mass-media occidentale.

Cel mai mare succes al firmei a fost un articol de opinie controversat publicat în The New York Times în 2013 şi semnat chiar de Putin.

Ketchum a încasat 30 de milioane de dolari pe parcursul celor 9 ani, pentru serviciile oferite Rusiei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri