Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Vladimir Putin îi răspunde cu sec lui Joe Biden: Trimite ambasadorul american la Moscova înapoi în SUA și expulzează 10 diplomați

www.marketwatch.com
Vladimir Putin / Joe Biden, Putin, Biden,

Rusia a anunţat vineri că va expulza zece diplomaţi americani, drept răspuns la sancţiunile adoptate de SUA împotriva sa în ziua precedentă, adăugând că a ''recomandat'' ambasadorului american la Moscova să revină la Washington, informează AFP, DPA şi Reuters.

''Zece diplomaţi au fost incluşi pe lista care ne-a fost transmisă împreună cu cererea ca ei să părăsească SUA. Noi vom răspunde acestei măsuri în manieră reciprocă şi cerem unui număr de zece diplomaţi americani să părăsească ţara noastră'', a declarat la o conferinţă de presă ministrul de externe rus Serghei Lavrov.

El a adăugat că MAE rus i-a ''recomandat'' ambasadorului SUA la Moscova, John Sullivan, să revină la Washington pentru ''consultări aprofundate şi serioase''. Aceasta după ce ambasadorul rus la Washington, Anatoli Antonov, a fost rechemat la Moscova pe 17 martie pentru ''consultări''.

Lavrov a menţionat de asemenea o serie de măsuri de represalii, cum ar fi interdicţia ca reprezentanţele diplomatice americane în Rusia să angajeze cetăţeni ruşi sau ai altor ţări - aşadar aceste reprezentanţe vor putea avea numai angajaţi americani - şi o înăsprire a restricţiilor pentru deplasările diplomaţilor americani pe teritoriul Rusiei.

Pe de altă parte, a continuat ministrul rus, Moscova examinează în plus posibile măsuri ''dureroase'' împotriva unor afaceri americane în Rusia, dar deocamdată acestea sunt păstrate ''în rezervă'', scrie agerpres.ro.

În schimb, Moscova urmează să pună capăt activităţii pe care o desfăşoară în Rusia fonduri americane şi ONG-uri ''care, în realitate, se amestecă deschis'' în afacerile interne ale Rusiei, a mai precizat Lavrov.

El a anunţat şi expulzarea a cinci diplomaţi polonezi, tot ca măsură reciprocă de răspuns.

După ce a acuzat Rusia de atacuri cibernetice şi ingerinţe electorale, administraţia preşedintelui american Joe Biden a anunţat joi o serie de sancţiuni financiare împotriva Rusiei şi expulzarea a zece diplomaţi ruşi.

Trezoreria americană le-a interzis instituţiilor financiare americane să cumpere direct datorie emisă de Rusia după data de 14 iunie şi a sancţionat 32 de entităţi şi persoane acuzate că au încercat, în numele guvernului rus, "să influenţeze alegerile prezidenţiale din 2020 din SUA". Sunt de asemenea sancţionate şase societăţi tehnologice ruse acuzate de susţinerea activităţilor cibernetice ale serviciilor de informaţii de la Moscova.

În pofida acestor tensiuni, preşedintele american Joe Biden i-a propus la începutul acestei săptămâni omologului său rus Vladimir Putin se se întâlnească la un summit care să se desfăşoare într-o ţară terţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.