Preşedintele rus Vladimir Putin a prezentat luni Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului de la Moscova, un proiect de lege privind ieşirea ţării din Convenţia penală privind corupţia a Consiliului Europei şi retragerea din Grupul Statelor Împotriva Corupţiei (GRECO), transmite EFE.
Respectivul document, care vizează ieşirea Rusiei din convenţia semnată în ianuarie 1999, a fost inclus între proiectele camerei inferioare a legislativului rus, informează Agerpres.
În anexele proiectului de lege, Putin şi-a argumentat propunerea invocând decizia Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei (CoE) de a retrage Rusiei calitatea de membru al GRECO, care monitorizează îndeplinirea acordului.
''Conform acestei decizii, Rusia pierde calitatea de stat membru al GRECO, cu excepţia cazurilor în care GRECO monitorizează îndeplinirea angajamentelor făcute de ţara noastră, însă Rusia pierde dreptul de a participa la dezbaterea sau aprobarea rapoartelor, precum şi dreptul de vot'', a arătat Putin.
Proiectul de lege menţionează că este vorba despre o situaţie inadmisibilă pentru Rusia, motiv pentru care se propune ieşirea ţării din Convenţia penală privind corupţia şi retragerea din GRECO.
Moscova a anunţat că se retrage din Consiliul Europei în martie 2022, după 26 de ani de participare, ca urmare a invaziei ruse din Ucraina şi după ce Comitetul de Miniştri al CoE a declanşat articolul 8 din statutul său pentru a exclude Rusia, aminteşte EFE.
Potrivit Indicelui de percepţie a corupţiei publicat de organizaţia neguvernamentală Transparency International, Rusia ocupă locul 136 din 180, cu 29 de puncte pe o scară de la 0 (total corupt) la 100 (total necorupt).
Vladimir Putin îmbrățișează total calea dictaturii: a decis retragerea Rusiei și rupe ultimele legături cu Europa
Explorează subiectul
Articole Similare

399
Vučić avertizează: Europa va trăi 'iadul' dacă Strâmtoarea Hormuz se închide
399

12
Spaţiul aerian israelian va fi redeschis "treptat" începând din noaptea de miercuri spre joi
12

1.086
VIDEO Marco Rubio reacționează dur după incidentul din Dubai: 'Sediile sunt atacate în mod direct de un regim terorist'
1.086

2.976
Guvernul spaniol îi răspunde dur lui Donald Trump după anunțul privind ruperea relațiilor comerciale: Apel ferm la acordurile UE-SUA
2.976

939
VIDEO 'El Mencho', lordul drogurilor din Mexic, înmormântat într-un sicriu de aur. Zeci de oameni l-au condus pe ultimul drum
939

2.106
Moartea ayatollahului Ali Khamenei alimentează temerile lui Putin și declanșează două instincte puternice în Kremlin / Ce spun experții
2.106

159
Evoluție spectaculoasă în războiul din Iran - Israelul a desfășurat o operațiune la sol pe teritoriul iranian
159

50
Donald Trump s-a supărat pe Marea Britanie: "Este foarte trist să vezi că relaţia nu mai este, evident, ceea ce a fost"
50

5.234
BREAKING Iranul a lovit Consulatul SUA din Dubai: Clădirea, considerată pământ american, este în flăcări
5.234

3.597
Donald Trump intervine de urgență și forțează redeschiderea Strâmtorii Ormuz: Americanii vor asigura și escorta petrolierele
3.597

672
Prețul petrolul explodează: Cel mai ridicat nivel din 2024, pe fondul extinderii conflictului din Orientul Mijlociu
672

1.715
Ayatollahul Ali Khamenei va fi înmormântat într-un oraș cu semnificație specială pentru Iran: Este supranumit ”locul martiriului”
1.715

1.548
Emmanuel Macron, după ce a apăsat pedala înarmării nucleare: 'Ține de credibilitatea Franței ca să-și onoreze angajamentele pe care și le-a luat' / Sprijin militar de ultimă oră pentru Cipru
1.548

















Comentează