DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vladimir Putin își 'cimentează' apropiații pe scaune: Președintele rus vrea să elimine vârsta de pensionare pentru funcționarii publici

Kremlin.ru
Vladimir Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a înaintat vineri un proiect legislativ care prevede eliminarea vârstei de pensionare pentru funcţionarii publici, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Acest lucru ar permite ca oficiali-cheie şi aliaţi pe care Putin i-a numit să rămână în funcţie pe termen nedefinit, în loc să fie obligaţi să iasă la pensie.

Mulţi membri ai staffului lui Putin, pe care îi cunoaşte încă de la începutul carierei sale politice în Sankt Petersburg, deţin acum poziţii importante, dar se apropie de vârsta de pensionare.

Citește și: Valeriu Gheorghiță: Nu cred că anul viitor vom mai avea o altă campanie de vaccinare

Înlăturând vârsta de pensionare legală, proiectul de lege publicat vineri va face ca acestora să le fie mai uşor să-şi păstreze posturile. Putin a spus că legea este necesară, întrucât aceşti funcţionari publici au o experienţă foarte bogată.

Legea le permitea până acum funcţionarilor publici să lucreze până la vârsta de 65 de ani, cu posibilitatea prelungirii activităţii până la 70 de ani.

Este de aşteptat ca Duma de Stat, care este controlată de Kremlin şi are mulţi parlamentari în vârstă, să aprobe legea.

Citește și: Raed Arafat: ‘Pentru școli ultima analiză se va face la începutul lui februarie pentru a decide definitiv care va fi abordarea’

În calitate de preşedinte, Putin (68 de ani) nu are o vârstă de ieşire la pensionare, dar legea i-ar permite să-şi păstreze pe posturi cei mai loiali consilieri.

Anul trecut, Putin a iniţiat un amendament constituţional care îi permite să rămână în funcţie până în 2036, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale din 2024 şi 2030.

De asemenea, el a semnat o lege care îi garantează imunitatea pentru orice urmărire penală până la sfârşitul vieţii.

Criticii se plâng de multă vreme de rigiditatea tot mai mare a sistemului politic din Rusia şi de lipsa de perspective pentru o schimbare de conducere sau pentru acceptarea în aparatul de stat a generaţiilor mai tinere, notează dpa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.