Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vladimir Putin lămureşte lucrurile: 'Nici Rusia, nici aliaţii SUA nu susţin o intervenţie militară în Venezuela'

sputnik
putin

Nici măcar aliaţii SUA nu susţin o intervenţie militară în Venezuela, în timp ce Rusia consideră o asemenea intervenţie inadmisibilă, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin în timpul întâlnirii cu directorii agenţiilor internaţionale de presă, organizată de TASS în marja Forumului Economic de la Sankt Petersburg, potrivit agerpres.ro.

"Suntem în general împotriva amestecului în treburile politice interne ale altor ţări, considerăm că acest lucru duce la urmări dure, chiar tragice", a afirmat liderul rus. "Însă, din informaţiile pe care le deţin, chiar şi aliaţii SUA nu susţin o intervenţie militară. Până şi vecinii Venezuelei, care îl acuză pe (Nicolas) Maduro pentru procesele politice interne (nu doresc o astfel de intervenţie)", a spus Putin.

Citește și: Luptă acerbă la vârful PNL: Rareș Bogdan simte nevoia să aibă reflectoarele asupra lui.Un partid cu doi lideri înseamnă conflicte interne

Putin a subliniat că exemplele Libiei şi Irakului confirmă urmările negative ale amestecului militar. "Se poate colabora cu oricine, cu opoziţia sau cu autorităţile actuale, însă nu este voie să te amesteci în treburile interne şi cu atât mai mult să adopţi sancţiuni", pentru că de pe urma lor au de suferit milioane de cetăţeni simpli, a adăugat preşedintele rus.

Citește și: PSD impune condiții! Cum ar putea accepta Pactul politic propus de Iohannis: Doar așa vom susține!

În opinia lui Putin, criza din Venezuela şi soarta lui Maduro trebuie decise de poporul venezuelean, "în cadrul unui dialog, consultării şi cooperării dintre diverse forţe politice". Instalarea la putere după modelul lui Juan Guaido creează un precedent, care poate duce la haos în lume, a atenţionat liderul rus. "El (Guaido) este un om simpatic, am o atitudine normală, absolut neutră faţă de el, însă dacă vom transpune în practică o asemenea instalare la putere - omul a ieşit în piaţă, şi-a îndreptat ochii spre ceruri şi în faţa Domnului s-a autoproclamat şef al statului - nu este un lucru normal, va fi haos în întreaga lume", este de părere Putin.

Citește și: Rareș Bogdan iese la atac:’Demisionați,vă rog! Ce ziceți, aveți curaj?’

El a dat asigurări că Rusia nu creează niciun fel de baze militare în Venezuela, ci doar "îşi onorează obligaţiile prevăzute în contracte deja încheiate în domeniul cooperării tehnico-militare". "Noi nu înfiinţăm nimic special acolo, niciun fel de baze militare, nu desfăşurăm acolo trupe. Însă noi am îndeplinit şi vom îndeplini obligaţiile noastre în domeniul industriei militare", a subliniat Putin, amintind că înainte Rusia a vândut oficial arme în Venezuela, iar acum este obligată să le deservească.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.