Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vladimir Putin, mesaj pentru liderii lumii la aniversarea victoriei împotriva Germaniei naziste: 'Putem face mult a asigura securitatea internaţională'

Vladimir Putin

Preşedintele rus, Vladimir Putin, le-a trimis telegrame preşedintelui american, Donald Trump, şi premierului britanic, Boris Johnson, în care sugerează nevoia de a reaprinde cooperarea dintre naţiunilor lor din al Doilea Război Mondial pentru a rezolva problemele actuale, scrie agenţia Reuters vineri, când europenii Europenii celebrează 75 de ani de la victoria militară contra Germaniei naziste.

Mesajul lui Putin este ultimul dintr-o serie de contacte cu Washingtonul prin care Moscova încearcă să reconstruiască relaţiile lor bilaterale afectate de o serie de subiecte, de la acuzaţii privind atacuri cibernetice şi până la războiul din Siria. ''Ţările noastre pot face mult a asigura securitatea internaţională şi stabilitatea'', a menţionat preşedintele rus în mesajul transmis omologului său american, scrie agerpres.ro.

Citește și: Raed Arafat avertizează: Mănușile nu fac decât să-ți dea o falsă senzatie de siguranță

Putin şi Trump afirmă că încearcă să ajungă împreună la un acord privind reducerea globală a producţiei de petrol după scăderea puternică a preţului acestuia şi au avut joi o convorbire telefonică în care Trump s-a oferit să ajute Rusia cu echipamente medicale necesare combaterii pandemiei de coronavirus.

Legăturile Moscovei cu Londra au în continuare de suferit după otrăvirea fostului agent rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia, de către serviciile secrete ruse în Marea Britanie. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a discutat miercuri telefonic cu omologul său britanic Dominic Raab şi, potrivit Moscovei, au convenit asupra unei îmbunătăţiri a cooperării dintre ţările lor.

Citește și: În vreme de coronavirurs, BCR majorează comisioanele! Mesajul intrat în posesia Bugetul.ro

Vladimir Putin şi Boris Johnson au avut şi ei vineri o discuţie în care şi-au ''exprimat disponibilitatea de a stabili un dialog şi o cooperare în chestiuni de pe agenda relaţiilor ruso-britanice, precum şi pentru soluţionarea chestiunilor internaţionale presante'', potrivit unei note difuzate de Kremlin.

Vladimir Putin a transmis şi altor lideri mesaje cu ocazia aniversării a 75 de ani de la victoria militară contra Germaniei naziste, printre care preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu.

Citește și: E oficial! Guvernul permite reducerea impozitului

Liderul de la Kremlin a avut vineri o discuţie telefonică cu cancelarul german Angela Merkel, în cursul căreia, potrivit unui comunicat al preşedinţiei ruse, ei au subliniat necesitatea prezervării memoriei asupra ''evenimentelor tragice din acei ani'', relatează agenţia EFE. Cei doi lideri ''au exprimat în special certitudinea că ambele ţări nu îi vor uita niciodată pe patrioţii germani care au combătut cu curaj regimul nazist'', se mai arată în textul difuzat de Kremlin.

Rusia aniversează pe 9 mai victoria împotriva Germaniei naziste, dar ceremoniile vor fi mult reduse anul acesta din cauza pandemiei.

Citește și: Klaus Iohannis, anunț de ultimă oră: Vom avea un deficit mai mare .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.