VIDEO Vladimir Putin nu acceptă un refuz. Ce va face președintele rus dacă planul de pace nu este acceptat

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 21-11-2025 21:46

Article thumbnail

Sursă foto: The Independent

Donald Trump a propus un plan de pace pentru Ucraina, stabilind Ziua Recunoștinței, săptămâna viitoare, ca termen limită pentru acceptarea acestuia. Planul, prezentat în 28 de puncte, are ca scop încheierea războiului cu Rusia.

Preşedintele rus Vladimir Putin a confirmat vineri că a primit planul de pace pentru Ucraina elaborat de Statele Unite şi a declarat că documentul ar putea servi drept bază pentru o soluţionare paşnică "definitivă", informează EFE.

"Avem acest text, l-am primit prin canalele de comunicare existente cu administraţia americană", a declarat liderul de la Kremlin la începutul unei teleconferinţe cu membrii Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse.

Totodată, Putin a sugerat că Rusia ar putea extinde controlul asupra teritoriilor ucrainene dacă planul nu este acceptat.

"Dacă Kievul nu vrea să discute propunerile preşedintelui Trump şi refuză să o facă, atunci Kievul şi susţinătorii războiului europeni trebuie să înţeleagă că evenimentele care au avut loc la Kupiansk se vor repeta inevitabil şi în alte sectoare cheie ale frontului", a adăugat preşedintele rus.

Armata rusă a susţinut joi că a capturat oraşul Kupiansk din estul Ucrainei, unde forţele ucrainene, depăşite numeric şi mai prost echipate, se confruntă cu dificultăţi.

SUA, mediatorul dintre Ucraina și Rusia

Oficialii americani susțin că Trump colaborează atât cu Kievul, cât și cu Moscova pentru a pune capăt războiului „cât mai repede posibil”. În schimb, liderii europeni au subliniat că orice decizie privind Ucraina trebuie luată împreună cu autoritățile de la Kiev.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reiterat această poziție după o discuție cu Volodimir Zelenski, care a declarat că Ucraina tratează orice propunere americană cu seriozitate, dar nu va compromite interesele naționale.

În timp ce tensiunile persistă, liderii europeni urmează să discute situația în cadrul reuniunilor G20 și Uniunea Europeană–Uniunea Africană din Angola.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri