Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vladimir Putin nu face niciun pas în spate: Războiul din Ucraina merge mai departe și după anexarea provinciilor separatiste

ziarulnational.md
Vladimir Putin

Rusia îşi continuă ”operaţiunea militară specială” în Ucraina, ale cărei obiective rămân neschimbate, deoarece Kievul nu vrea negocieri, anunţă Kremlinul vineri, ziua anexării prevăzute de Moscova a patru regiuni ucrainene, relatează Tass. ”În condiţiile în care partea ucraineană a anunţat în mod repetat că nu vrea nicio negociere, operaţiunea militară specială continuă”, anunţă un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, scrie News.ro.

Kievul a abandonat negocierile cu Moscova, însă cerinţele Rusiei şi obiectivele ”operaţiunii speciale” rămân neschimbate, anunţă Peskov.

Citește și: Vladimir Putin a fost dat de ruși pe mâna judecătorilor: o primă cerere de anulare a deciziei de mobilizare a ajuns pe masa instanțelor .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.