Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vladimir Putin, numire importantă în fruntea Dumei de Stat

putin

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a numit joi pe preşedintele Dumei de Stat (camera legislativă inferioară), Serghei Narîşkin, la conducerea Serviciului de informaţii externe (SVR), informează AFP. 'Dumneavoastră, la fel ca noi toţi, sunteţi conştient de situaţia în care ne aflăm. Înţelegeţi în ce măsură reuşita acestui serviciu este importantă pentru stabilitatea şi dezvoltarea ţării noastre', i-a transmis Putin lui Narîşkin, conform imaginilor difuzate de televiziunea rusă.

Serghei Narîşkin, în vârstă de 61 de ani, preşedinte al Dumei de Stat din 2011, este un apropiat al lui Vladimir Putin, cu care a început să colaboreze de la începutul anilor 1990, când cei doi lucrau la primăria din Sankt-Petersburg. Conform biografiei oficiale, Narîşkin lucrase anterior la ambasada URSS de la Bruxelles, iar presa rusă îl prezintă drept un fost agent al KGB, la fel ca şi Putin. Serghei Narîşkin figurează pe lista persoanelor supuse sancţiunilor de către Uniunea Europeană în urma crizei din Ucraina.

Numirea sa în fruntea SVR intervine la mai puţin de o săptămână după succesul în alegerile legislative al partidului Rusia Unită, pro-Kremlin, cu un scor de peste 50%, în urma căruia va dispune de un număr record de 343 de mandate în Dumă. Predecesorul lui Narîşkin la conducerea SVR, fostul premier Mihail Fradkov, în funcţie din 2007, a fost numit în consiliul de administraţie al societăţii de căi ferate, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.