Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vladimir Putin răspunde la acuzațiile Marii Britanii: Umor englezesc

putin

Ancheta britanică pe marginea morţii fostului agent KGB Aleksandr Litvinenko, anchetă care îl incriminează inclusiv pe preşedintele rus Vladimir Putin, se încadrează în categoria 'umorului englezesc', dată fiind absenţa totală de dovezi, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează AFP şi TASS.

'În mod clar, putem încadra aceasta în categoria umor englezesc', a declarat Dmitri Peskov, ironizând raportul Marii Britanii, bazat, în opinia sa, 'pe informaţii confidenţiale ale unor servicii secrete neidentificate'.

Citește și: Klaus Iohannis a transmis cerere de urmărire penală pentru un fost ministru de Interne

Concluziile raportului 'au fost realizate pe baza unor informaţii puţin convingătoare, cu folosirea din abundenţă a cuvintelor 'posibil' şi 'probabil'', a spus purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse.

'O asemenea terminologie nu este acceptabilă în practica justiţiei noastre şi nu este nici în practica justiţiei altor ţări', a continuat Peskov, potrivit căruia raportul 'mimează o anchetă'.

Citește și: Vestea cea mare a venit pentru Victor Ponta: Decizia judecătorilor

Peskov a declarat, de asemenea, că ancheta, care s-a derulat cu uşile închise la ordinul guvernului britanic, 'va otrăvi şi mai mult atmosfera' relaţiilor dintre Rusia şi Marea Britanie, exprimându-şi regretul că Londra a ales 'calea îngheţării nu doar a cooperării, ci şi a dialogului'.

'Operaţiunea FSB (fostul KGB) a fost probabil aprobată de Patruşev (Nikolai, ex-şeful FSB) şi de asemenea de preşedintele Putin', a estimat joi magistratul britanic Robert Owen în concluziile sale.

Citește și: Propunerea care va revoluționa șoferia în România: Ce vor să facă niște parlamentari

Aleksandr Litvinenko (43 de ani) a decedat în urma otrăvirii cu poloniu-210 la sfârşitul lunii noiembrie 2006, la trei săptămâni după o întâlnire în timpul căreia a băut un ceai la Millennium Hotel, în centrul Londrei, cu doi foşti agenţi ruşi, Andrei Lugovoi, astăzi deputat din partea unui partid naţionalist (LDPR, al lui Vladimir Jirinovski) şi Dmitri Kovtun, om de afaceri, scrie agerpres.ro

Citește și: Klaus Iohannis taie în carne vie în MAI: Pe cine a demis președintele

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.