Sorin Grindeanu a declarat, luni, că a făcut un apel către președinții celor două Camere ale Parlamentului să găsească soluții ca toți parlamentarii, indiferent în ce situație se află (dacă sunt bolnavi de COVID), să poată vota.
„Este un drept constituțional de a vota. Să vină domnii, cei doi, cu soluția. Nu eu trebuie să vin cu soluția. E un apel public pe care noi îl facem astfel încât toți parlamentarii să poată să-și exercite dreptul la vot, iar cei doi președinți trebuie să găsească aceste soluții”, a declarat Sorin Grindeanu, după ce un social-democrat a fost confirmat cu COVID-19 și nu poate veni la Parlament pentru a vota moțiunea de cenzură.
”Suntem în valul 4, cu peste 10.000 de cazuri pe zi, şi dacă există suspiciuni, să existe o variantă legală pentru ca orice vot să fie înregistrat. PSD are un parlamentar cu COVID-19, şi unul care se confruntă cu o afecţiune gravă, şi care totuşi, mâine va veni la vot”, a mai spus Grindeanu.
.
Comentează