Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Voiculescu pregătește trântirea bugetului Primăriei Capitalei, ca să arate că pacea nu s-a instalat în Coaliție

Inquam Photos / Octav Ganea
vlad voiculescu

Fostul ministru al Sănătății este în căutarea unei soluții care să arate că are în continuare influență în USRPLUS. Totodată, Vlad Voiculescu vrea să se răzbune pentru faptul că a fost tras pe linie moartă de liderii Coaliției, în complicitate cu Dan Barna.

În acest sens, mișcarea pe care o pune la cale liderul PLUS din București este de bloca votul din Consiliul General pe proiectul de buget propus de Primarul Capitalei. Prin această mișcare, Vlad Voiculescu speră să împuște doi iepuri.

Pe de o parte, mișcarea ar șubrezi Coaliția de guvernare, deoarece ar genera un nou scandal la nivelul acesteia. Indirect, fostul ministru al Sănătății ar arăta și că nu el este sursa disensiunilor de la nivelul Coaliției, respectiv că aceasta are cauze mult mai adânci.

Pe de altă parte, blocarea bugetului Capitalei ar genera o problemă nu doar pentru Coaliție, dar ar șubrezi și imaginea lui Dan Barna, care ar fi obligat să gestioneze o nouă criză politică. În felul acesta, șansele liderului USR în competiția internă cu Dacian Cioloș pentru șefia partidului s-ar reduce și ele.

Astfel, contrar dorinței liderilor centrali ai USRPLUS ca securea războiului să fie îngropată, Vlad Voiculescu trage în prezent sforile prin omul său din PMB, viceprimarul Horia Tomescu, să pună în aplicare planul său.

Surse din anturajul celor doi ne-au declarat că, pentru a nu trezi suspiciuni, viceprimarul Tomescu dorește să folosească ca pretext pentru trântirea bugetului o serie de amendamente greu de acceptat.

Unii consilieri generali susțin că, din cunoștința lor, viceprimarii Capitalei au participat activ la facerea bugetului, alături de președintele comisiei de buget. De asemenea Tomescu a fost consultat, în mai multe rânduri, dar nu a avut nimic de comentat. Singura lui preocupare a fost să condiționeze votarea bugetului de obținerea dreptului de semnătură și de soluționarea vendetei personale cu șeful ASSMB.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.