Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Voinea, BNR: 'Îndatorarea totală a companiilor nefinanciare și populației reprezintă 42% din PIB'

pixabay.com
diverse, bani, monede

Îndatorarea totală a companiilor nefinanciare și a populației reprezintă 42% din PIB, din care 26% din PIB este îndatorarea totală a companiilor nefinanciare, a declarat miercuri Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR), într-o conferință organizată de Coface.

"Din punct de vedere statistic, intermedierea financiară este redusă, dacă privim din perspectiva creditorului. Dacă privim însă și din perspectiva debitorului, și noi la BNR dorim să avem o abordare completă a aspectelor de stabilitate financiară, constatăm că îndatorarea totală este semnificativ mai mare decât creditarea totală în sectorul bancar. Îndatorarea totală a companiilor nefinanciare și a populației reprezintă 42% din PIB, din care 26% din PIB este îndatorarea totală a companiilor nefinanciare. Diferența dintre creditarea bancară totală și îndatorarea totală provine pe segmentul companiilor de la băncile nerezidente și de la firmele mamă precum și de la IFN-uri. Pe segmentul populației preponderent de la IFN-uri.

Citește și: ASSAI solicită șefului statului retransmiterea legii RCA către Parlament

De asemenea, îndatorarea totală cuprinde și creditele cesionate pentru că deși acestea dispar din bilanțul băncilor ele rămân ca datorii către creditori și afectează capacitatea acestora de a accesa alte credite pe viitor", a spus Voinea, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, intermedierea financiară calculată ca pondere a creditului bancar în PIB a scăzut la 29% la sfârșitul anului 2016, față de 38% în anul 2008, printre cele mai scăzute cifre din Europa.

"Intermedierea financiară calculată ca pondere a creditului bancar în PIB a ajuns la 29% la sfârșitul anului 2016, față de 38% în anul 2008. Ambele cifre sunt printre cele mai scăzute din Europa. Procesul de dezintermediere imediat după criză a fost unul firesc.

A fost o dezintermediere controlată, în prima parte prin Inițiativa de la Viena și compensată de creșterea aportului de capital ori de câte ori supraveghetorul, adică Banca Națională, a solicitat acest lucru băncilor comerciale. Reducerea masivă a creditelor neperformante printr-un program complex de măsuri pus în practică începând cu anul 2014 a contribuit pe deoparte la curățirea bilanțului băncilor, dar pe de altă parte la provizionarea integrală și scoaterea din bilanț a unor credite", a mai arătat oficialul BNR.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.