Rusia trebuie să fie trasă la răspundere pentru greşelile făcute, a declarat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-o intervenţie video în parlamentul Australiei, avertizând că dacă Moscova nu va fi pedepsită atunci alte ţări s-ar putea simţi încurajate să declanşeze războaie contra ţărilor vecine, relatează Reuters.
Zelenski a cerut adoptarea de noi sancţiuni, mai dure, împotriva Rusiei şi a sugerat că ani întregi în care Moscova nu a reuşit să deţină puterea la nivel global au determinat-o să atace Ucraina, informează Agerpres.
''Dacă nu oprim Rusia acum, dacă nu tragem la răspundere Rusia, atunci alte ţări din lume care aşteaptă cu nerăbdare un război similar contra vecinilor lor vor decide că astfel de lucruri sunt posibile şi pentru ele'', a afirmat şeful statului ucrainean în intervenţia video în faţa parlamentarilor australieni.
El nu a precizat la ce ţări face referire.
În ultima perioadă, Australia şi aliaţii săi occidentali s-au declarat îngrijoraţi de limbajul tot mai agresiv adoptat de China faţă de Taiwan.
''Soarta securităţii globale este decisă acum. Nimeni nu poate reuşi să câştige - nimeni nu poate salva vreo parte a lumii de distrugerea radioactivă care ar urma dacă ar fi utilizate armele nucleare'', a spus preşedintele Ucrainei.
Australia a furnizat echipament defensiv şi ajutoare umanitare Ucrainei. De asemenea, guvernul de la Canberra a adoptat o interdicţie asupra exporturilor de bauxită şi de oxid de aluminiu către Rusia.
Australia a impus în total 476 de sancţiuni împotriva a 443 de indivizi, printre care oameni de afaceri apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, şi a 33 de entităţi, mai ales din sectorul bancar rusesc. Joi, Canberra a anunţat că sporeşte cu 35% tarifele aplicate importurilor din Rusia şi Belarus.
Volodimir Zelenski: Dacă Rusia nu va fi pedepsită, alte țări și-ar putea ataca vecinii
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

20
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
20

14
Patru palestinieni, inclusiv doi copii, uciși de forțele israeliene în Cisiordania
14

515
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
515

102
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
102

1.667
Ucraina a atcat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
1.667

88
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
88

1.410
Războiul din Iran produce unde de șoc peste tot: piața apei din India este aruncată în aer
1.410

1.042
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
1.042

5.739
Situația devine explozivă: liderul Houthi anunță că gruparea se pregătește să intre în război alături de Iran
5.739

49
Autorităţile cubaneze au eliberat 14 persoane reţinute în urma protestelor antiguvernamentale de amploare din iulie 2021
49

3.238
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
3.238

4.330
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
4.330

9.076
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
9.076
















Comentează