DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Volodimir Zelenski le reproșează țărilor occidentale că nu trimit arme în Ucraina: aceste vieți puteau fi salvate/ Video

captură facebook
Volidimi zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, într-un nou discurs, că ţara sa are nevoie de sisteme moderne de apărare antirachetă, el precizând că ar fi putut fi evitate tragedii dacă acele sisteme ar fi existat.

“Astăzi este ziua 109 a unui război în toată regula, dar nu este ziua 109 când le spunem partenerilor noştri un lucru simplu: Ucraina are nevoie de sisteme moderne de apărare antirachetă. Furnizarea de astfel de sisteme a fost posibilă în acest an, anul trecut şi chiar mai devreme. Le-am primit? Nu. Avem nevoie de ele? Da. Au existat deja 2606 răspunsuri afirmative la această întrebare sub forma diverselor rachete ruseşti de croazieră care au lovit oraşele ucrainene. Oraşele noastre, satele noastre începând din 24 februarie. Acestea sunt vieţi care ar fi putut fi salvate, sunt tragedii care ar fi putut fi evitate dacă Ucraina ar fi fost ascultată”, a spus Zelenski, informează News.ro.

Volodimir Zelenski a menţionat că felul în care acţionează armata rusă este determinant pentru felul în care este văzută acum Rusia în lume. “După atacul cu rachetă din regiunea Ternopil, zece oameni sunt încă în spitale. Acest atac nu a avut sens tactic sau strategic, la fel ca majoritatea celorlalte atacuri ale Rusiei. Este teroare, doar teroare. Printre victime se numără o fată de 12 ani din Harkiv. Ea a mers în regiunea Ternopil pentru a fugi de armata rusă. Şi astfel de lucruri vor şi determinante pentru felul în care Rusia este văzută în lume. Nu Petru I sau Lev Tolstoi, ci copii răniţi şi ucişi de atacurile ruşilor”.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.