Atacurile aeriene ruseşti din timpul nopţii au avariat peste zece ţinte civile din Ucraina şi au lăsat mii de locuitori fără electricitate în şapte regiuni din ţară, a declarat sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski, relatează AFP, conform agerpres.ro.
"Este important ca toată lumea să vadă acum ce face Rusia...pentru că, evident, nu este vorba despre încheierea războiului", a declarat Zelenski pe reţelele sociale, adăugând că Moscova "încă îşi propune să distrugă statul nostru şi să provoace cele mai mari suferinţe poporului nostru".
Rusia a anunţat sâmbătă că a lovit în cursul nopţii instalaţii industriale şi energetice ucrainene cu rachete hipersonice, ca represalii pentru atacurile ucrainene împotriva unor "ţinte civile" din Rusia.
Ministerul rus al Apărării a declarat că a lansat un "atac masiv" împotriva instalaţiilor militare şi energetice din Ucraina, folosind rachete hipersonice Kinjal, "ca răspuns la atacurile teroriste ale Ucrainei împotriva unor ţinte civile din Rusia".
În centrul Rusiei, două persoane au fost ucise sâmbătă în urma unui atac cu drone ucrainene asupra unei clădiri rezidenţiale din Saratov, au declarat autorităţile locale.
Mai multe apartamente au fost avariate, a declarat guvernatorul regiunii Saratov, Roman Busargin, pe Telegram.
Ucraina a fost vizată aproape zilnic de bombardamente ruseşti de la începutul ofensivei lansate de Moscova în februarie 2022.
La rândul său, Kievul lansează cu regularitate atacuri cu drone în Rusia, susţinând că vizează în principal infrastructură militară şi energetică.

































Comentează