Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Volum dedicat fostului ambasador Dumitru Preda, apărut la Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe

scriitor

Un volum dedicat fostului ambasador al României în Republica Cuba, Dumitru Preda, cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, a apărut recent la Editura "Eurocarpatica" a Centrului European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe, în cadrul colecţiei "Profesioniştii noştri", potrivit Agerpres.

Directorul ştiinţific al Centrului, dr. Ioan Lăcătuşu, a declarat că volumul se doreşte a fi un dar şi, în acelaşi timp, un omagiu adus istoricului şi diplomatului Dumitru Preda şi va fi lansat în cadrul celei de-a 27-a ediţii a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice "Românii din Sud-Estul Transilvaniei. Istorie, Cultură, Civilizaţie" ce va avea loc în zilele de 24-25 septembrie la Izvorul Mureşului, în judeţul Harghita.

La realizarea volumului şi-au adus contribuţia peste 60 de personalităţi din ţară şi străinătate cu care Dumitru Preda a colaborat de-a lungul timpului.

Citește și: RAPORT BOMBĂ privind ASASINATUL EXPLOZIV de la ARAD-Angajați MApN ce ar putea face parte din anturajul...

"Vom lansa volumul cu numărul 31 din colecţia 'Profesioniştii noştri', dedicat istoricului şi diplomatului Dumitru Preda la împlinirea vârstei 70 de ani, un volum la care au colaborat peste 60 de intelectuali de primă mărime din ţară, din domeniile ştiinţei, culturii, diplomaţiei şi foarte mulţi colaboratori de peste hotare, personalităţi cu care această distinsă figură a ştiinţei şi diplomaţiei româneşti a colaborat în cei 70 de ani. (...) Domnul ambasador, pe lângă alte multiple funcţii, este acum director ştiinţific la Fundaţia 'Titulescu', este şi preşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, care a fost condusă ani de zile de distinsul intelectual Victor Crăciun, şi, din această perspectivă, am pus la cale cu domnul Dumitru Preda o serie de proiecte de solidaritate cu românii din Covasna şi Harghita pe care să le integrăm în proiectul nostru mai mare "Români pentru români, solidaritate cu românii din Covasna şi Harghita", preluând o veche tradiţie încă din perioada interbelică, când Nicolae Iorga era preşedintele acestei ligi", a declarat, pentru AGERPRES, Ioan Lăcătuşu.

Potrivit acestuia, volumele din colecţia "Profesioniştii noştri" au, de regulă, un capitol de repere biografice şi referinţe, un capitol despre mărturii şi mesaje, unul cu articole şi studii scrise de autorul omagiat şi un bogat capitol de ilustraţii.

Ioan Lăcătuşu a menţionat că Centrul European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe, care funcţionează sub egida Academiei Române, are în pregătire şi alte volume în colecţia "Profesioniştii noştri", între care unul dedicat poetului Ionel Simota din Miercurea Ciuc, cu prilejul aniversării vârstei de 50 de ani, şi unul dedicat mitropolitului Banatului, IPS Ioan Selejan, care în luna noiembrie va împlini 70 de ani.

Toate volumele din colecţia "Profesioniştii noştri" vor putea fi găsite până la sfârşitul anului pe platforma digitală "Eurocarpatica".

"Iată că proiectul 'Profesioniştii noştri' este viabil, am reuşit ca din 2010 până acum să scoatem peste 30 de volume despre intelectuali născuţi sau care au activat în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş şi despre intelectuali din afara acestor judeţe, din întreaga ţară care au sprijinit, într-un fel sau altul, comunitatea românească din această zonă, cum este cazul domnului academician Nicolae Noica, sau al domnului profesor Gelu Neamţu de la Cluj, sau al domnului profesor Corneliu Mihail Lungu din Bucureşti şi domnului ambasador Dumitru Preda. (...) Am început cu arhivişti, cercetători şi istorici din zona noastră, de la Târgu Mureş cu Ioan Ranca, Liviu Boar, Valentin Marica, Lazăr Lădariu, Mihai Suciu, din judeţul Harghita cu Ilie Şandru, Doina Dobrean, Ioan Micu şi din judeţul Covasna cu Ioan Solomon, Mihai Trifoi, Corina Bărăgan şi am continuat şi vom continua şi cu alţi oameni valoroşi. (...) Spre bucuria noastră, pe platforma Bibliotecii digitale 'Eurocarpatica' am reuşit să postăm primele cinci numere, dar, până la sfârşitul anului, toate cele 31 de volume vor fi postate şi vor putea fi accesate şi lecturate pe internet", a mai spus Ioan Lăcătuşu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.