Biroul electoral central a anunțat că 126 de partide, alianțe și uniuni și-au înscris denumirile și însemnele electorale. Prin comparație, în 2012, tot la alegerile locale se înscriseseră 82 de partide și alianțe. Creșterea este de aproximativ 50%. Astfel, temerile că vom avea inflație de partide comparabilă cu cea din anii '90 și vom confuza alegătorii s-au dovedit a fi, deocamdată, exagerate,
Printre partidele înscrise se numără: Sebeșul verde, Alianța Împreună pentru Săcele, Partidul Societății Ieșene, Partidul Săcălazului din România, Partidul Mândri că suntem Arădeni, etc, informează Agerpres. Această categorie de partide "locale" nu vor depune candidaturi decât în orașele/județele pe care vor să le reprezinte și, eventual, în câteva județe limitrofe. Dealtfel, extinderea partidelor locale dincolo de zona de interes este, de fapt, impusă legea care prevede condiții agresive de desființare pentru partidele care nu își fac norma de candidaturi depuse.
34 de partide se află în curs de înscriere la Tribunalul Municipiului București, arată o evidență ținută de Centrul pentru Inovare Publică. O parte din acestea, sub nume propriu sau în alianțe, ar fi depus cu siguranță semnele electorale dacă ar fi avut posibilitatea.
Depunerea candidaturilor se va face între 11-26 aprilie. Este probabil ca nu toate cele 126 de partide/alianțe vor reuși să strângă semnăturile necesare. Legal, candidații au nevoie pentru înscriere să strângă un număr de semnături egal cu 1% din lista electorală (în conformitate cu recomandările Comisie de la Veneția) dar nu mai puțin de anumite praguri.
Dar, conform unei estimări a lui Mircea Kivu în România Liberă, numărul de semnături necesare înscrierii depășește de facto 5% din lista electorală în mai mult de jumătate din circumscripțiile țării. Astfel, conform legii însăși, excepția de întâmplă mai des decât regula.
Puteți citi aici un ghid cu detalii privind procedura de înscriere de candidați.
Andrei Tiut, prin Asociația Civitas'99, a a participat la eforturile Campaniei 'Politică fără Bariere' de a promova condiții mai ușoare privind înființarea unui partid politic.
Comentează