Vom continua să asigurăm sprijin politic, economic şi umanitar Ucrainei oricât va fi necesar, transmite ministrul Tîlvăr

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 13-04-2023

Actualizat: 13-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

În cadrul întâlnirii, ministrul român a condamnat în termenii cei mai fermi războiul de agresiune declanşat ilegal şi nejustificat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, soldat cu uciderea a numeroşi civili şi cu distrugerea infrastructurii critice în multe regiuni ale ţării vecine, arată MApN.

"Voinţa Ucrainei şi a ucrainenilor în acest al doilea an de război este remarcabilă, suntem şi vom fi mereu alături de acest popor în lupta sa de eliberare a teritoriului şi populaţiei proprii", a afirmat ministrul Tîlvăr la întrevederea oficială.

Agenda întâlnirii a inclus discutarea unor aspecte legate de intensificarea cooperării bilaterale, dar şi în context UE şi NATO, partea română reiterând importanţa continuării dialogului politico-militar şi transpunerea acestuia în practică prin prioritizarea implementării la nivelul Alianţei a Comprehensive Asistance Package.

"Unitate, valori comune şi democraţie nu sunt doar simple declaraţii, ci reprezintă acţiuni şi rezultate concrete. Vom continua să asigurăm sprijin politic, economic şi umanitar oricât va fi necesar, pentru a ajuta Ucraina să-şi protejeze suveranitatea şi integritatea teritorială", a precizat ministrul Tîlvăr la finalul întrevederii.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri