Votul Parlamentului asupra acordului privind Brexit ar putea avea loc după martie 2019

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 25-10-2017

Actualizat: 25-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Parlamentul britanic ar putea să nu voteze asupra termenilor finali ai acordului cu Uniunea Europeană privind Brexit până când ţara nu va ieşi în mod oficial din blocul comunitar, în martie 2019, a declarat miercuri ministrul britanic pentru Brexit David Davis, relatează Reuters. "S-ar putea, da. Depinde când se încheie ... nu poate avea loc înainte să avem acordul", a declarat Davis într-o comisie parlamentară ca răspuns la întrebarea unui legislator dacă, în situaţia în care se va ajunge la o înţelegere în ultimul moment înainte de ieşirea ţării din UE, votul parlamentar s-ar putea desfăşura după Brexit, conform Agerpres.

El a repetat însă promisiunea guvernului că Parlamentul britanic va supune la vot această chestiune înaintea Parlamentului European. Guvernul britanic s-a angajat încă din februarie să consulte parlamentul cu privire la termenii Brexit-ului înainte de rezultatul final al negocierilor cu Uniunea Europeană, o concesie ce răspunde solicitării a numeroşi deputaţi eurofili. Guvernul a prevenit însă că o respingere a termenilor Brexit-ului în parlament nu va împiedica în niciun caz ieşirea ţării din UE.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri