Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Votul privind aderarea României la Schengen. Cine s-a împotrivit și cine s-a abținut în Parlamentul European

M. C.
enational.ro
schengen

Toţi eurodeputaţii români prezenţi marţi la Strasbourg au votat în favoarea rezoluţiei nonlegislative în care Parlamentul European îndeamnă statele membre să permită României şi Bulgariei să adere fără întârziere la spaţiul Schengen, relatează Agerpres.

În rezoluţie, adoptată cu 547 voturi pentru, 49 voturi contra şi 43 de abţineri, eurodeputaţii susţin că, până la sfârşitul anului 2022, Consiliul UE ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia asupra admiterii României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie. Acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre în prima parte a anului 2023.

Dintre cele 49 de voturi înregistrate împotriva rezoluţiei:

  • cele mai multe (31) au provenit de la membri ai grupului Identitate şi Democraţie
  • opt de la eurodeputaţi neafiliaţi,
  • şase de la membri ai grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)
  • câte unul din grupurile PPE, Renew, Verzi şi Stânga.
  • tot din grupul ID sunt şi cei mai mulţi eurodeputaţi care s-au abţinut de la vot (21).

Au existat și abțineri la:

  • ECR - 3
  • Identitate si Democratie - 2
  • Neafiliati - 1
  • PPE 9
  • Renew 5
  • Stânga 4
  • Verzii 1

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.