Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vrei să mergi la mare? Meteorologii spun că o să plouă: Prognoza vremii în toată țara

meteo

Sâmbătă şi duminică vremea va încălzi în cea mai mare parte a ţării, fiind anunţate temperaturi ce vor urca până la 27 de grade, chiar 34 de grade în unele zone. Cei care aleg să îşi petreacă sfârşitul de săptămână la mare vor avea nevoie de umbrele, sâmbătă în Dobrogea fiind aşteptate furtuni.

Sâmbătă vremea se va încălzi în majoritatea zonelor, aceasta fiind în general frumoasă, cu cer variabil şi vânt slab până la moderat, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Cu toate acestea, în sud-estul ţării vor fi înnorări accentuate şi, cu precădere pe parcursul zilei, va continua să plouă pe arii extinse.

În Dobrogea cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat, local se vor cumula 40...50 de litri pe metru pătrat, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 55...60 de kilometri pe oră. Vor mai fi condiţii de grindină.

În restul teritoriului doar izolat, după-amiaza, vor fi posibile ploi de scurtă durată, cu precădere la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 20...22 de grade pe litoral şi 32 de grade în Câmpia de Vest, iar minimele termice vor fi cuprinse între 11 şi 21 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni.

În Capitală, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi ploi de scurtă durată, mai ales după-amiaza şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 26...27 de grade, iar cea minimă de 15...16 grade.

Duminică, în majoritatea zonelor ţării, valorile de temperatură vor continua să crească, vremea devenind călduroasă îndeosebi în vestul teritoriului.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în special în a doua parte a zilei în sud-est, în zona Carpaţilor Meridionali şi a dealurilor din sudul ţării unde local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Vor fi condiţii de grindină, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 15...20 de litri pe metru pătrat. Temperaturile maxime se vor încadra între 23...24 de grade pe litoral şi 33...34 de grade în Câmpia şi Dealurile de Vest, iar minimele termice vor fi cuprinse între 9...10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 21...22 de grade în zona de deal din Banat şi Crişana.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.