Ministrul de Interne Carmen Dan face câteva recomandări ca urmare a avertizărilor meteorologice de vreme severă.
„Din datele pe care le-am primit de la meteorologi, începând de mâine ne vom confrunta cu un prim val de ninsori în multe județe din zona de munte, iar la înălțimi de peste 1700 m vom avea chiar viscol.
Am transmis astăzi dimineață prefecților din județele care se află sub avertizare meteorologică să fie pregătiți de această confruntare cu prima zapadă mai serioasă a acestei ierni.
Este weekend, dar știm cu toții foarte bine că situațiile de urgență nu țin cont de zilele lucrătoare sau libere. De aceea, primul aspect, poate cel mai important, este informarea populației.
Pe lângă avertizările Administratiei Naționale de Meteorologie, și noi, Ministerul Afacerilor Interne, am transmis astăzi o atenționare către populație, în special către conducătorii auto.
La rândul meu, vreau să fac câteva recomandări, în special pentru cei care se vor afla mâine pe drum, în zonele unde va ninge:
- Informați-vă care sunt condițiile meteo și condițiile de trafic rutier;
- Obligatoriu circulati cu anvelope de iarnă;
- Asigurați-vă că aveți la dumneavoastra lanțuri pentru zăpadă, atunci când traseul de deplasare este în zona de munte unde pot apărea dificultăți la parcurgerea unor pante;
- Adaptați viteza la condițiile de drum și respectați indicațiile polițiștilor rutieri;
- Dacă apar situații de urgentă anuntați autoritățile la 112!”, este mesajul postat de Carmen Dan, pe Facebook.
Comentează