Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vreme SURPRIZĂ la început de săptămână - Anunțul meteorologilor

wheather.com
prognoza meteo

Luni, 11 februarie, vremea va fi caldă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării. Pe parcursul zilei înnorările se vor accentua treptat în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie, iar la munte lapoviţã şi ninsoare. În restul teritoriului cerul va fi variabil, informează Antena3.

Vântul va sufla slab şi moderat, pe arii restrânse cu intensificări mai ales pe crestele montane, în sudul Banatului şi pe litoral. Seara şi noaptea cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii pe arii extinse, îndeosebi în regiunile sudice, estice şi centrale. Acestea vor fi mai ales sub formă de ninsoare la munte, predominant sub fomã de ploaie în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi jumãtatea de sud a Moldovei şi ploaie şi lapoviţã la început, apoi temporar şi ninsoare în restul teritoriului.

Fost șef ANAF, ieșire virulentă la adresa liderului PLUS: Dacian Cioloș, 'un impostor de catifea'

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general moderate, iar în zona Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului izolat se vor depãşi 20...25 l/mp. La munte local se va depune strat mai consistent de zãpadã. Vântul se va intensifica treptat, cu precădere la altitudini mari în masivele sudice şi vestice, unde se vor depãşi viteze de 70...80 km/h şi ninsoarea va fi viscolitã, dar şi în vestul şi în sudul Olteniei, unde rafalele vor fi în jurul a 55 km/h.

La începutul şi sfârşitul intervalului, cu totul izolat, vor fi condiţii de polei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunãrii, iar cele minime se vor situa între -2 şi 6 grade.

Presiunea atmosferică va scãdea dinspre nord-vest la valori joase, de regim baric puternic ciclonic.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.