Vremea face RAVAGII în Prahova: Sute de gospodării au fost inundate după o viitură

Autor: Andreea Traicu

Publicat: 31-07-2018

Actualizat: 31-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto: IGSU

Sute de gospodării din cele patru sate ale comunei Poiana Câmpina din județul Prahova au fost inundate, în timpul nopții de luni spre marți, în urma unei viituri. Apa a intrat în 15 locuințe și mai multe drumuri au fost afectate, potrivit Mediafax.

“A plouat puternic în patru reprize. A fost toată comuna inundată. Apa a ieșit pe străzi, în gospodării, în case. Viitura a venit de pe versanți, dar a și plouat foarte tare. Toate satele au fost inundate, Bobolia, Pietriș, Poiana Câmpina și Răgman”, a declarat, luni, Alin Moldoveanu, primarul comunei.


Potrivit acestuia, până acum nu s-au putut stabili pagubele. Viitura a agravat alunecările de teren și rupturile drumurilor, și așa afectate de la ultimele potoape.

“De culturile din curțile oamenilor nu mai poate fi vorba. Acum s-au agravat și problemele pe care le aveam la drumuri. Unul era asfaltat și e acum decopertat complet. Și mai avem drumuri cu alunecări de teren și rupturi“, a mai spus primarul comunei Poiana Câmpina.

Aceasta este cea de-a opta viitură care a avut loc în Poiana Câmpina, de la începutul anului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri