DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vremea rece, noul inamic al Franței: Luni sunt așteptate întreruperi ale energiei electrice

Pinterest
energie electrica

Vremea rece ar putea duce luni la întreruperi ale energiei electrice în Franţa, deoarece întârzierile de repornire a energiei nucleare, ca urmare a lucrărilor de reparaţii, vor face ca cererea de aprovizionare să fie mai mare decât oferta, au spus analişti citaţi de Reuters, conform news.ro.

Oferta de energie nucleară era aşteptată să atingă aproximativ 40 de gigawaţi (GW) în această săptămână, dar întârzierea operatorului EDF de repornire a reactoarelor a făcut ca aceasta să crească la doar aproximativ 35 GW, lăsând Franţa mai dependentă de importuri şi producţia pe gaze.

Analistul Refinitiv Nathalie Gerl a spus că, în condiţiile unui val de frig aşteptat în weekend şi săptămâna viitoare în nord-vestul Europei, situaţia ar fi ”mult mai critică”, dacă nu ar fi eforturile de a reduce cererea, în special de către marii consumatori industriali.

Mai există şi riscul unui deficit în cursul zilei de luni, a spus ea.

”Dacă rămânem la 35 GW, săptămâna viitoare, luni, situaţia ar putea deveni destul de strânsă: ne aşteptăm ca cererea să fie la niveluri normale sezoniere, dar 35 GW de energie nucleară ar fi prea scăzută pentru a atinge un posibil vârf al cererii de 73 GW”, a spus Gerl.

Actualul program al EDF arată că 3 GW de energie nucleară vor reveni în reţea săptămâna viitoare, punând capacitatea totală la 38 GW pentru prima perioadă rece din sezonul de iarnă cu cerere de vârf.

Operatorul de reţea RTE a declarat joi seară că luni nu există niciun risc pentru securitatea aprovizionării, chiar şi cu vremea rece şi disponibilitatea de energie nucleară scăzută.

RTE a spus mai devreme că Franţa s-ar putea confrunta cu ”câteva zile” în această iarnă când aprovizionarea cu energie electrică va fi prea mică.

Vincent Balouet, CEO al firmei de gestionare a crizelor Maitrise des Crises, care oferă consiliere în afaceri, a declarat că, în primă etapă, operatorii ar putea reduce tensiunea în reţea cu 1%-3%, o diferenţă pe care gospodăriile abia ar observa-o.

Alte măsuri, despre care guvernul a spus că sunt deja în vigoare pentru a asigura funcţionarea instalaţiilor critice, cum ar fi spitalele şi semafoarele, includ solicitarea adresată marilor centre industriale, cum ar fi producătorii de aluminiu şi ciment, să fie gata să reducă temporar utilizarea, în schimbul unei compensaţii financiare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.