Vulcanul Ibu din Indonezia a erupt, iar autoritățile locale au evacuat șapte sate

Autor: Cimpean Ana-Maria

Publicat: 19-05-2024

Actualizat: 19-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: phys.org

Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, sâmbătă, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică autorităţile locale, citate de Reuters.

Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor publicate de agenţia indoneziană de vulcanologie.

Imaginile difuzate de agenţie au arătat cum vulcanul a şi a aruncat în atmosferă o coloană uriaşă de cenuşă, înaltă de patru kilometri, conform News.ro.

Poliţia, armata şi echipele de căutare şi salvare au fost trimise pentru a evacua locuitorii din satele din apropierea vulcanului, a declarat un membru al agenţiei de gestionare a dezastrelor.

Autorităţile au recomandat ca populaţia să fie evacuată pe o rază de şapte kilometri în jurul vulcanului.

Mai mult de 700.000 de persoane locuiau pe insula Halmahera în 2022, potrivit cifrelor oficiale.

Agenţia de vulcanologie a ridicat joi nivelul de alertă al vulcanului la cel mai înalt nivel, în condiţiile în care Ibu a erupt de mai multe ori în această lună.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri