Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Washingtonul denunţă afirmaţiile `antisemite` ale preşedintelui Erdogan

Departamentul de stat
Ned Price

Washingtonul a denunţat marţi afirmaţiile preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, considerate "antisemite" şi a lansat un apel la evitarea "remarcilor incendiare care ar putea incita la şi mai mult la violenţă" în Orientul Mijlociu, potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, notează AFP preluat de agerpres.

"Statele Unite condamnă ferm recentele afirmaţii antisemite a preşedintelui Ergodan la adresa poporului evreu", a scris Ned Price într-un comunicat.

Preşedintele turc, care s-a erijat ca apărător al cauzei palestiniene, a criticat luni Israelul pentru loviturile sale din Fâşia Gaza, denunţând într-o tiradă violentă "criminalii" care "ucid copii în vârstă de cinci sau şase ani".

"Ei sug sânge pentru a-şi potoli setea", a acuzat şeful statului turc.

Ostilităţile din Fâşia Gaza au izbucnit la 10 mai cu un baraj de rachete trase de mişcarea palestiniană Hamas asupra Israelului după ce sute de manifestanţi palestinieni au fost răniţi în ciocniri cu poliţia israeliană în Ierusalimul de Est ocupat. La originea protestelor, ameninţarea cu evacuarea forţată a unor familii palestiniene în beneficiul coloniştilor israelieni.

De la declanşarea ostilităţilor, 200 de persoane au fost ucise în Fâşia Gaza, dintre care cel puţin 59 de copii, şi peste 1.300 de persoane au fost rănite.

Recep Tayyip Erdogan nu l-a cruţat luni nici pe omologul său american, Joe Biden, pe care l-a acuzat "mâinile pătate cu sânge" din cauza sprijinului acordat Israelului.

În faţa confruntărilor violente dintre Hamas şi Israel, Joe Biden a menţinut susţinerea tradiţională a Statelor Unite pentru dreptul statului evreu de "a se apăra".

Relaţiile dintre noua administraţie americană şi Turcia, tensionate de la început, riscă să primească o nouă lovitură, dar cei doi lideri urmează să se întâlnească cu prilejul unui summit NATO la Bruxelles luna viitoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.