WikiLeaks a publicat trei ordine clasificate de spionaj ale CIA, dezvăluind detalii despre o campanie de șapte luni a agenției înainte de alegerile prezidențiale din Franța din 2012. Documentele arată că toate partidele importante din Franța au fost ținta unor infiltrări din partea spionilor umani („HUMINT”) și electronici (SIGINT) ai CIA.
Din evaluările CIA a reieșit că partidul președintelui (Union pour un mouvement populaire - UMP) de la acea dată, Nicholas Sarkozy, nu era sigur de realegerea acestuia. Agenția americană a cerut ofițerilor săi să afle evaluările acestuia despre ceilalți candidați și felul în care Sarkozy interacționează cu consilierii săi.
CIA ar fi cerut spionilor săi să obțină și planurile electorale strategice ale UMP, dar și informații despre opiniile din partid cu privire la strategia de campanie a lui Sarkozy.
Vezi și: VIDEO SCANDAL mondial de PROPORȚII: Moştenitorul imperiului Samsung a fost ARESTAT
Vezi și: Dosarul contractelor IT de la Ministerul Justiției: denunțătorul scapă basma curată din nou/ DOC
Potrivit documentelor publicate de WikiLeaks, justificarea CIA pentru a obține informații detaliate despre funcționarea partidului a fost încercarea de a ajuta analiștii să evalueze și să pregătească factorii-cheie de decizie din SUA pentru impactul peisajului politic post-electoral asupra relațiilor dintre cele două țări.
Un alt document prezentat de WikiLeaks, intitulat „Partidele politice de opoziție și planurile electorale strategice ale candidaților”, solicita informații despre liderii politici în ascensiune. Informațiile vizare se refereau la strategiile de partid, opiniile de SUA și relația cu alte țări, precum Germania, Marea Britanie, Libia, Israel, Palestina, Siria, Coasta de Fildeș.
CIA mai căuta informații despre felul în care sunt finanțați candidații, opiniile lor despre economia franceză și despre criza economiei Greciei. Agenția mai era interesată de opinia francezilor despre modelul german de crește economică bazat pe exporturi și de propuneri concrete pentru rezolvarea crizei zonei Euro.
Documentele indică faptul că operațiunea CIA a durat inițial 10 luni, de pe 21 noiembrie 2011 până pe 29 septembrie 2012, și a continuat după alegerile prezidențiale din aprilie-mai 2012, vizând formarea noului guvern.
RELEASE: CIA espionage orders for the last French presidential electionhttps://t.co/ARd8alUjMS #CIAFrance pic.twitter.com/15Q5ojw4L4
— WikiLeaks (@wikileaks) February 16, 2017
RELEASE: Full text of CIA orders targetting French presidential election including Hollande, Sarkozy & Le Pen https://t.co/BUrH14uePb pic.twitter.com/I4TDfbCvYA
— WikiLeaks (@wikileaks) February 16, 2017
Comentează