Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Will Smith era cât pe ce să fie săltat de Poliția din Los Angeles

www.reuters.com
will smith

Poliţia din Los Angeles era pregătită să-l aresteze pe Will Smith la gala Premiilor Academiei, duminică, pentru că l-a pălmuit pe prezentatorul Chris Rock, a spus producătorul ceremoniei, scrie Reuters. Autorităţile nu au acţionat în niciun fel pentru că Rock a refuzat să depună plângere, a spus producătorul Will Packer, relatează News.ro.

„Au spus că a fost 'agresiune fizică', acesta este cuvântul pe care l-au folosit în acel moment”, a spus Packer, conform unor extrase dintr-un interviu care va fi difuzat, vineri, în emisiunea „Good Morning America” de la ABC.

„Ei au mai spus: 'Suntem gata să-l ridicăm, suntem pregătiţi să-l luăm chiar acum'”, a adăugat Packer.

În timpul transmisiei în direct a galei Oscar, Smith a urcat pe scenă după ce Chris Rock a făcut o glumă despre aspectul soţiei sale, şi l-a lovit pe umorist peste faţă.

În mai puţin de o oră, Smith a oferit un discurs pe scenă după ce a acceptat statueta pentru cel mai bun actor pentru rolul său din „King Richard”.

În spatele scenei, Poliţia discuta opţiuni cu Rock, a spus Packer.

Rock „a fost foarte rezervat în privinţa acestor variante de intervenţie. El a spus: 'Nu, nu, nu, sunt bine'.

Reprezentanţi ai lui Chris Rock nu au făcut comentarii.

Smith i-a cerut scuze lui Rock, dar şi producătorilor şi telespectatorilor, luni, într-un mesaj, spunând că a „reacţionat emoţional”.

Gluma lui Rock despre soţia lui Smith, Jada Pinkett Smith, a făcut referire la filmul din 1997 „G.I. Jane” în care actriţa Demi Moore s-a ras pe cap. Nu este clar dacă Rock ştia că Jada Pinkett Smith are o afecţiune care provoacă căderea părului.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat duminică seara că persoana implicată în incident a refuzat să depună acuzaţii, dar nu a oferit detalii despre interacţiunile de la decernarea premiilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.