Fotbalistul Wissam Ben Yedder, fost internaţional francez, a fost găsit vinovat de violenţă psihologică împotriva soţiei sale de către Tribunalul Penal din Nisa şi va fi obligat să îi plătească peste 60.000 de euro, scrie L'Equipe, potrivit căruia jucătorul va face apel.
Atacantul Wissam Ben Yedder, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit vinovat de violenţă psihologică împotriva soţiei sale. El a fost condamnat la o amendă de 600 de euro pe 150 de zile şi obligat să-i plătească soţiei sale peste 60.000 de euro, jumătate despăgubiri pentru daune şi jumătate cheltuieli de judecată. De asemenea, fotbalistul în vârstă de 35 de ani va fi obligat să urmeze un curs de prevenire a violenţei domestice în următoarele şase luni, potrivit Agerpres.
Instanţa şi-a bazat decizia pe apeluri telefonice în care jucătorul a făcut remarci umilitoare şi degradante la adresa soţiei sale, ei fiind în proces de divorţ. De asemenea, Ben Yedder a ţinut-o într-o situaţie financiară precară.
"Aceasta este o decizie foarte bine argumentată şi echilibrată, care sper că va creşte gradul de conştientizare în rândul lui Wissam Ben Yedder", a declarat Elisabeth Maisondieu-Camus, avocata soţiei jucătorului. "Clienta mea nu are niciun comentariu, s-a simţit ascultată de instanţă şi i s-a recunoscut statutul de victimă", a adăugat ea.
La rândul ei, avocata fostului internaţional francez, Marie Roumiantseva, nu a comentat această decizie, specificând doar că Ben Yedder va face apel.
În 2023, atacantul a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare şi o amendă pentru evaziune fiscală în Spania. Din acelaşi an, el este acuzat şi de viol, tentativă de viol şi agresiune sexuală.
Trecut pe la Toulouse, Sevilla FC şi Monaco, fotbalistul a încheiat în iunie o perioadă de patru luni la Sepahan FC, un club iranian pentru care a jucat cinci meciuri, marcând un singur gol.
Wissam Ben Yedder, găsit vinovat de violență psihologică asupra soției
Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 03-09-2025
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

11
Arina Sabalenka o va întâlni pe Elena Rîbakina în semifinale
11

48
32 au fost inculpate miercuri de către autorităţile cehe într-un caz de meciuri de fotbal trucate
48

19
Iranul se antrenează în Turcia înaintea meciurilor de pregătire pentru Cupa Mondială
19

32
Rafael Nadal, Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnice din Madrid
32

29
John Toshack, fost antrenor al echipei Real Madrid, suferă de demenţă
29

52
Micuții sportivi care au uimit pe toată lumea
52

39
Nicuşor Bancu, suspendat după eliminarea din meciul Dinamo – Universitatea Craiova
39

40
România U19, înfrângere în primul meci din Turul de Elită, turneu de calificare la Campionatul European
40

324
FOTO Imaginea zilei. I-a pupat mâna lui Mircea Lucescu înaintea meciului Turcia - România
324

30
România a învins Islanda cu 5-2, în preliminariile Europeanului Under-17 din 2026
30

22
Radu Drăguşin: Joc decisiv, în care trebuie să demonstrăm că merităm să mergem la Mondial. Suntem pregătiţi
22

61
VIDEO Mircea Lucescu: Mă așteptam să se dea dreptul mai multor suporteri români să fie pe stadion, cel puțin 30%
61

93
Julia Sauter, atac de panică înaintea programului scurt. Patinatoarea s-a calificat la programul liber al Campionatului Mondial
93
















Comentează