Echipa VfL Wolfsburg, aflată pe locul 17 şi retrogradabil cu nouă etape înainte de finalul sezonului din Bundesliga, s-a despărţit de antrenorul Daniel Bauer şi de directorul sportiv Peter Christiansen, a anunţat clubul german într-un comunicat.
Daniel Bauer, care a asigurat interimatul pentru două meciuri la sfârşitul sezonului trecut, după plecarea austriacului Ralph Hasenhüttl, l-a înlocuit pe Paul Simonis la începutul lunii noiembrie, după un început de sezon slab (şase înfrângeri, două victorii şi două egaluri). Potrivit presei germane, Dieter Hecking, fost antrenor al VfL Wolfsburg din ianuarie 2013 până la jumătatea lunii octombrie 2016 (câştigător al Cupei şi Supercupei Germaniei în 2015), este chemat să preia conducerea clubului deţinut de constructorul auto Volkswagen, scrie news.ro.
VfL Wolfsburg a pierdut, sâmbătă după-amiază, pe teren propriu, cu SV Hamburg, scor 1-2, şi ocupă locul 17, primul retrogradabil, cu 20 de puncte în clasament.
Campioana Germaniei din 2009 are un deficit de două puncte faţă de Werder Bremen (22) şi trei faţă de St. Pauli (23), care joacă duminică la Berlin împotriva Union (18:30) şi acasă împotriva Eintracht Frankfurt (16:30).
VfL Wolfsburg a promovat în Bundesliga în primăvara anului 1997 şi nu a retrogradat niciodată în liga a doua.





























Comentează