World Rugby a dezminţit marţi seară o informaţie difuzată anterior de mass-media neozeelandeză, conform căreia instanţa ar fi recunoscut că eseul marcat de Aaron Smith pentru All Blacks în finala Cupei Mondiale 2023, pierdută la limită în faţa Africii de Sud (11-12), trebuia acordat, informează L'Equipe, potrivit Agerpres.
La trei săptămâni după finala Mondialului din Franţa (8 septembrie - 28 octombrie), în care sud-africanii au reuşit să-şi apere titlul, continuă să se vorbească despre arbitrajul de la această competiţie.
Marţi, Federaţia internaţională de rugby a dezminţit informaţia publicată în aceeaşi zi de site-ul neozeelandez Stuff, referitor la o acţiune din repriza secundă a finalei. Stuff afirmă că World Rugby a recunoscut într-un mesaj privat adresat All Blacks că eseul înscris în minutul 54 de Aaron Smith ar fi trebuit acordat, iar anularea încercării respective s-a făcut în afara regulilor.
Arbitrul englez Wayne Barnes a anulat eseul lui Aaron Smith, după ce arbitrajul video a semnalat că neozeelandezii au comis o infracţiune de joc cu patru faze înainte ca balonul să fie culcat în terenul de ţintă al Springboks. Însă, conform regulamentului, eseul putea fi refuzat de arbitrajul video doar dacă greşeala era comisă cu două faze înainte.
"După cum s-a confirmat înaintea Cupei Mondiale 2023, World Rugby nu comentează public deciziile oficialilor de meci. Susţinem echipa noastră de oficiali de meci, care îndeplinesc una dintre cele mai dificile sarcini din sportul profesionist la un standard excepţional. După cum am văzut în ultimele luni, din păcate, critica la adresa oficialilor de meci poate avea consecinţe ample, inclusiv ură şi ameninţări online şi trebuie să fim conştienţi de acest impact uman", a precizat World Rugby într-un comunicat.
Comentează