Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

World Vision România inaugurează două centre de consiliere şi prevenire a abuzului sexual asupra minorilor în Cluj-Napoca şi în Vaslui

Freepik.com
familie copii protectia minorilor

World Vision România inaugurează, miercuri, de Ziua Educaţiei, două centre de consiliere şi prevenire a abuzului sexual asupra minorilor în Cluj-Napoca şi în Vaslui.

Conform unui comunicat al acestei fundaţii transmis AGERPRES, centrele vor opera activităţi de prevenţie pentru copii, programe de consiliere parentală de tip "Şcoala Părinţilor" şi vor fi transmise ghiduri pentru copii, părinţi şi profesori pentru prevenirea şi combaterea abuzului sexual.

Centrele au fost deschise în cadrul proiectului "JUSTinACT - Justiţie, acţiune socială şi consolidarea capacităţii civile pentru combaterea abuzului sexual asupra copiilor", potrivit Agerpres.

World Vision România a lansat primele rezultate ale unei consultări realizate în rândul elevilor, profesorilor şi părinţilor, în perioada 23-30 septembrie, despre abuzurile sexuale asupra copiilor.

Dintre cei 700 de elevi chestionaţi, aproape unul din patru (24%) s-a confruntat la şcoală cu comentarii de natură sexuală. În acelaşi timp, 17,5% spun că la şcoală au fost atinşi într-un mod care i-a făcut să se simtă inconfortabil, în cele mai multe cazuri fiind vorba de colegi. În 12,7% dintre cazuri, atingerile au venit din partea colegilor, în 1% de la profesori, iar în 3,8% dintre cazuri adolescenţii au răspuns că de la alte persoane.

Întrebaţi de situaţiile de abuz sexual cu care s-au confruntat în general, nu doar în spaţiul şcolar, 51,5% spun că au avut de-a face cu priviri insistente asupra corpului lor. La peste 26% li s-au trimis fotografii nud şi li s-a cerut să dea acest tip de poze cu ei. Aproape 22% dintre adolescenţi spun că le-a fost atins corpul fără să fie de acord, iar circa 21% au fost urmăriţi pe stradă.

Dintre adolescenţii care spun că s-au confruntat cu atingeri fără consimţământ, doar în 35% dintre cazuri agresorii sunt necunoscuţi.

Peste 22% dintre elevii chestionaţi spun că obligarea sau invitarea unui minor să vizioneze imagini pornografice este un abuz sexual doar într-o mică măsură sau nu este deloc. Unu din zece adolescenţi crede că mimarea actului sexual în faţa unei persoane nu reprezintă o formă de abuz sexual. 18,4% cred că este abuz doar într-o mică măsură.

Întrebaţi în ce măsură consideră că insistenţa unui partener de-a întreţine relaţii sexuale, chiar dacă celălalt nu vrea sau are îndoieli este o formă de abuz sexual, 9% au răspuns că este doar în mică măsură sau nu e deloc.

16,5% dintre tineri s-ar simţi mai confortabil să denunţe un abuz pe o platformă online decât faţă în faţă. În acelaşi timp, peste un sfert dintre profesori (27,3%) ar alege o platformă online pentru raportarea unui abuz, comparativ cu apelarea numărului de urgenţă 112 sau Telefonul Copilului 119 (doar 10,9% ar prefera această modalitate).

Unu din trei adolescenţi nu ar avea deloc sau doar în mică măsură încredere să vorbească cu părinţii dacă ar trece printr-un abuz sexual din cauza fricii şi a ruşinii de a nu fi judecaţi. Tot unul din trei n-ar avea încredere deloc sau ar avea încredere scăzută să sune la Poliţie, iar mai mult de unul din doi n-ar apela nici la Protecţia Copilului.

Puţin peste unul din cinci adolescenţi ar vorbi cu un profesor dacă ar trece printr-un abuz sexual.

Chestionarul pentru elevi a cuprins circa 700 de respondenţi: 69,6% rural, 30,4% urban, respectiv 77,6% din liceu şi 22,4% din gimnaziu. Chestionarul pentru cadrele didactice a inclus 451 de respondenţi, dintre care 44% predau în mediul rural şi 56% în urban. Chestionarul pentru părinţi a cuprins circa 1.000 de respondenţi - 72,3% din rural şi 27,7% din urban.

Proiectul "JUSTinACT" este derulat de World Vision România, în parteneriat cu asociaţiile Vedem Just şi Ecpat Norvegia, cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.